„Am plecat la București și regretam enorm că trebuia să ma despart de iubita mea, Magda. Timpul a trecut, iar ea s-a măritat cu un bărbat bogat și au 2 copii. M-am însurat și eu cu șefa mea, pe care la început nu o suportam. Într-o zi am primit un telefon și mi-au spus că….”

Am plecat de acasă, de la părinți, ca mulți alții, imaginându-mi că, dacă nu vor mai fi ei în viața mea, o să mă descurc mai bine.

O iubeam mult pe mama, o compătimeam pentru traiul mizerabil pe care-l avea alături de tata, un om egoist, autoritar și chiar violent, uneori. Am rugat-o să vină la mine, să-l lase pe el să se descurce singur, dar mi-a spus că e bărbatul ei și că nu-l poate abandona la greu, chiar dacă viața cu el n-a fost niciodată ușoară.

Tata suferise un atac cerebral, din cauza băuturii, și, după ce o vreme a fost paralizat, a început să se deplaseze câte puțin prin casă, iar mama devenise sclava lui. Profita de boală ca s-o umilească și s-o folosească și mai mult.

Cred că, dacă aș mai fi stat mult acolo, într-o zi aș fi făcut un gest necugetat. Mi-am căutat mai întâi de lucru, iar după ce am găsit, m-am urcat în primul tren și am plecat la București.

Regretam un singur lucru: că trebuise s-o las acolo pe Magda, iubita mea încă din liceu, care avea o mamă bolnavă de care trebuia să aibă grijă și nu mă putea urma.

Relația noastră se cam răcise după ce eu am plecat la facultate, pentru că era convinsă că nu mă merită, că e o simplă provincială, fără niciun rost, și că, mai mult ca sigur, îmi voi găsi o femeie pe potrivă, iar pe ea o voi uita. N-am uitat-o, dar este adevărat că am avut câteva legături cu diverse colege.

După un timp, pentru că era foarte strâmtorată și nu se mai putea descurca deloc cu banii – trebuia să cumpere medicamente costisitoare pentru mama ei -, s-a măritat cu un fost coleg de-al nostru, care o plăcea de mult, un mitocan, un bădăran, un parvenit, care numai el știe cum de ajunsese cel mai bogat din oraș.

Mama mi-a spus că Magda s-a măritat, iar mai târziu, am aflat că are doi copii, și abia atunci mi-am putut vedea și eu liniștit de viața mea.

Mama nu uita să-mi spună însă, de fiecare dată când vorbeam, că Magda nu e fericită și că Sandu e un bădăran, care se poartă oribil cu ea și cu copiii.

Magda trebuia să suporte însă orice, pentru că reușise s-o interneze pe mama ei într-un fel de azil de bătrâni, deschis de niște nemți, unde condițiile erau foarte bune și unde avea parte de toată îngrijirea necesară, dar costa foarte mult, iar soțul ei era cel care plătea.

După ce am primit o locuință de serviciu, pe care, la o adică, o puteam și cumpăra, mi-a crescut leafa și mă descurcam din ce în ce mai bine, m-am gândit că ar fi timpul să mă însor.

Profitasem din plin de viață în ultimii ani, mă distrasem în fel și chip, îmi petrecusem concediile cu prietenii în tot felul de locuri exotice, cam venise momentul să mă așez la casa mea. Rând pe rând, mai toți prietenii mei se căsătoriseră, iar eu rămăsesem singurul burlac.

Toată lumea încerca să mă cupleze cu prietene, rude, cunoștințe, mi-au fost prezentate zeci de femei minunate, dar știți cum e, trebuie să existe o scânteie, și asta apare când te aștepți mai puțin.

Întotdeauna m-a deranjat ideea de a avea drept șefă o femeie. Poate că sunt puțin misogin, dar am fost convins că bărbații sunt mai lucizi și pot gândi mai ușor la rece, nu se implică în anumite decizii atât de mult ca femeile.

Evident, exact de ceea ce m-am temut n-am scăpat. Fostul meu șef a plecat definitiv în străinătate, prin căsătorie, postul a fost scos la concurs, iar cea care l-a ocupat a fost Amalia, o femeie frumoasă și inteligentă, extrem de riguroasă și de exigentă.

Am avut o înfruntare încă de la prima întâlnire. Amalia a ținut să demonstreze că știe deja totul despre firmă, că se documentase intens, iar eu, care în sinea mea crezusem, într-o oarecare măsură, că acel post mi s-ar fi cuvenit mie, am simțit nevoia să-i dau peste nas. și am reușit. Toată lumea care era de față mustăcea, ea s-a fâstâcit și cred că m-a urât profund din clipa aceea.

Din păcate, trebuia să colaborăm mai tot timpul, iar lucrurile se desfășurau extrem de anevoios. Mi-am dat seama că am greșit și că trebuia să mă port civilizat, așa că am încercat să-mi cer scuze. I-am trimis flori câteva zile la rând și, până la urmă, am invitat-o la cină.

Mi-a acceptat invitația și scuzele. Asta mi-a dovedit că era într-adevăr o femeie inteligentă și că era mai potrivită decât mine pentru post, pentru că era dispusă să facă unele compromisuri în interes profesional. în seara aceea, am dat uitării neplăcerile primei noastre întâlniri oficiale și ne-am împrietenit.

Era o ființă cu mintea deschisă, puteai discuta orice cu ea, avea părerile ei, dar le asculta și pe ale mele, iar când nu era de acord cu ce spuneam, îmi desființa argumentele punct cu punct.

M-am îndrăgostit iremediabil de ea, iar peste vreo trei luni, i-am propus să ne căsătorim. N-a fost deloc surprinsă, cred că se aștepta la asta. Ne-am căsătorit, ne-am invitat toți prietenii la nuntă și, după doi ani, am devenit părinții a doi gemeni minunați.

Amalia a stat doar un an acasă, pe urmă a chemat-o pe mama ei să se ocupe de copii. Din fericire, soacra mea era la fel ca Amalia, era o femeie deschisă la minte și înțeleaptă, nu s-a amestecat niciodată în viața noastră, iar când ne-a dat vreun sfat, a fost într-adevăr un sfat foarte bun.

Era îndeajuns de tânără și în putere pentru a face față față energiei copiilor, știa o mulțime de lucruri, iar copiii nu se plictiseau niciodată cu ea. O adorau pe Nana. Noi, părinții, puteam lipsi oricât de acasă, Nana însă trebuia să-i care peste tot după ea. și când se ducea la baie, stăteau la ușă și o păzeau, de teamă să nu plece fără să le spună.

Așa am reușit să avem o viață normală și liniștită de familie, am plecat deseori singuri în vacanțe, pentru că știam că odraslele noastre erau în siguranță, iar toate astea ne-au permis să avem o relație foarte bună și să ne simțim împliniți.

Mama a venit de câteva ori la noi, o dată la nuntă, pe urmă să-i vadă pe copii. După ce tata s-a prăpădit, am sperat că va veni mai des să ne vadă, dar, s-a îmbolnăvit și ea. Am vrut s-o aduc la noi, dar n-a acceptat, n-a vrut să ne fie povară.

Într-o zi, am fost sunat de la spital. Mi s-a spus că mama mai are puțin de trăit și că ar fi bine să vin, dacă vreau să o prind în viață. Amalia a vrut să vină cu mine, dar am refuzat. Simțeam nevoia să fiu singur cu mama. A mai rezistat doar două ore după ce am ajuns.

Când m-am întors acasă după înmormântare, m-am simțit străin în casa aceea, deși trăisem atâția ani în ea. M-am uitat prin albumele cu fotografii, aranjate cu grijă de mama, mi-am amintit de ea și de tata când erau tineri, m-am zărit pe mine când eram mic, și pe una din pagini am revăzut-o pe Magda.

„Ce-o mai fi făcând Magda?” m-am întrebat. La înmormântare nu mi-a ars să fiu atent cine era de față. Poate că a venit și ea, și eu nici n-am observat. știam de la mama că Magda era educatoare la una dintre cele două grădinițe din oraș. M-am dus s-o caut.

Am găsit-o destul de ușor. Era aproape neschimbată, deși nu o mai văzusem de mai bine de zece ani. S-a bucurat când m-a văzut. S-a învoit și ne-am dus la mine acasă, fără să ne spunem nimic. Când am ajuns în casă, am simțit nevoia să o iau în brațe.

Magda era ființa față de care nu avusesem niciodată vreun secret. Ei îi spuneam tot ce simt și tot ce gândesc. M-a strâns la pieptul ei, așa cum făcea mama când eram trist, și a încercat să-mi aline suferința. Am început să ne sărutăm, iar apoi am făcut dragoste, firesc, de parcă nu ne despărțiserăm nicio clipă.

N-a spus nimic, nu mi-a făcut niciun reproș, s-a purtat în cel mai firesc mod posibil. Am sunat-o pe Amalia și i-am spus că mai rămân câteva zile să văd ce fac cu casa. Magda a fost zilnic la mine, am făcut dragoste iar și iar, de parcă asta era singura soluție să ne simțim amândoi mai bine.

— Ești fericită? am întrebat-o.

— Fericită? Ce-nseamnă asta? Am de toate, copiii mei nu duc lipsă de nimic. Trăiesc într-o casă mare și frumoasă, mama e îngrijită foarte bine, ce-aș putea să-mi doresc mai mult?

— îți iubești soțul?

— Trebuie să-l iubesc? Singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată ești tu. Mi-e de ajuns. îmi fac datoria, așa cum e firesc, dar, în afară de copii, nu am nimic în comun cu soțul meu. E o brută. Multă vreme ne-a terorizat pe toți trei.

Mi-era milă de copii, așa că am făcut un târg cu el: să-și descarce neîmplinirile și insuccesele numai pe mine. L-am amenințat că, dacă se mai leagă de copii, îl fac de râs în tot orașul. L-am înregistrat cu o cameră într-o zi când era beat și se purta porcește cu mine și cu copiii.

Visează să intre în politică, așa că acum îl am la mână. în prezent, nu se mai atinge de copii, are ce are doar cu mine, dar nici eu nu mă las mai prejos, ne batem în parte. E oribil, dar ce pot face? Am doi copii de crescut și pe mama, de care trebuie să am grijă, să-i ușurez cât mai mult posibil bătrânețile.

— îmi pare rău, Magda!

— Nu trebuie să-ți pară rău, nu m-a obligat nimeni să mă mărit cu el. știam ce-i poate pielea dinainte, știam la ce să mă aștept, dar aveam nevoie de bani. De câte ori nu mi-a trecut prin cap să-l omor în somn!

Noroc că am copiii, așa pot suporta orice. Când vor fi mari, pe picioarele lor, o să divorțez, până atunci însă, n-am încotro. Mă și înșală, nefericitul. I-am spus că știu, dar nu recunoaște. Am eu ac de cojocul lui, nu te teme! știu să mă apăr și singură. ție cum îți merge?

— Bine. Am o soție minunată, doi copii la care țin enorm, am o viață frumoasă.

— Ești fericit?

— într-un fel, cred că da. Dar niciodată nu am fost la fel de fericit ca atunci când mă țineai tu în brațe. Fericirea aceea curată, de adolescenți îndrăgostiți, e amintirea cea mai de preț. N-am să te uit niciodată, Magda! Am să te port în sufletul meu tot restul vieții.

— E frumos ce spui. Eu nu sunt atât de deșteaptă ca tine, nu știu să vorbesc la fel de frumos, dar, ori de câte ori m-am culcat cu soțul meu, m-am gândit la tine. într-un fel, copiii mei sunt și ai tăi. Asta m-a ajutat să suport mai ușor totul.

Nu-mi mai venea să plec de acolo. Orele petrecute în brațele Magdei mă făceau să uit de tot, aș fi vrut să nu se mai termine niciodată. Să dispară totul și să rămânem doar noi doi. Mi-am tot prelungit șederea, până când Amalia m-a întrebat ce se întâmplă cu mine.

Am bâiguit ceva, dar mi-am dat seama că simțise… Nu-i vorbisem niciodată despre Magda, așa că doar putea bănui. A vrut să vină să mă ia, mi-a spus că întreabă copiii tot timpul de mine. știam că nu era adevărat, copiii o adorau pe Nana, cred că nici nu băgaseră de seamă că lipsesc.

Nu-mi mai venea să mă întorc acolo, mă gândeam că aș putea trăi așa, bucurându-mă de întâlnirile pe furate cu Magda, tot restul vieții. Eram rupt de realitate, de realitatea în care mă simțisem bine până nu demult. Amalia a acceptat să mai stau câteva zile.

Am continuat să mă văd cu Magda. într-o seară însă, mi-a spus că nu mai poate veni. Cineva o zărise intrând la mine și îi spusese soțului ei, care știa că Magda a fost iubita mea.

— Nu vreau să te trezești cu el la ușă. E un om răzbunător, nu e bine să te pui cu el. Cel mai bine ar fi să pleci. Dacă vrei, mă ocup de casă, doar să-mi spui ce vrei să faci cu ea. Trebuie să plec, dragul meu, trebuie!

— și când am să te mai văd?

— Cine știe? Poate niciodată. Sau poate foarte curând, cine poate ști? Avem copii, trebuie să avem grijă de ei. Nu uita asta! Tu ți-ai urât tatăl, dar copiii tăi trebuie să te iubească. Altfel nu ți-ai găsi liniștea.

Nu ne putem ascunde aici tot restul vieții. Nu trăim într-o poveste. Oamenii sunt răi și invidioși. Să nu-i lăsăm să umple de noroi iubirea noastră. 0 s-o păstrăm amândoi în suflet, nimeni nu ne-o poate lua. Am să încerc să vin să te văd, dar nu-ți promit nimic. Mai bine ne luăm rămas-bun acum. Când am să pot, dacă am să pot, am să-ți dau un semn de viață.

Am strâns-o pentru ultima oară în brațe, iar când am rămas singur, am avut impresia că mă sufoc, că nu mai pot respira. M-am urcat în mașină și am plecat imediat. Nu știam însă cum să fac să amân cât mai mult întâlnirea cu Amalia.

Nu mă simțeam în stare s-o privesc în ochi. Nu voiam s-o pierd, țineam la ea, era soția mea, mama copiilor mei, dar n-o iubisem niciodată la fel de mult ca pe Magda. Magda făcea parte din ființa mea. Mi-era teamă ca nu cumva Amalia să-și dea seama de asta.

Din fericire, era foarte ocupată la birou. A venit seara târziu, iar eu m-am prefăcut că dorm. M-a învelit cu grijă, m-a strâns în brațe și s-a culcat. Toată noaptea m-am gândit la Magda, dacă am s-o mai pot vedea sau nu.

Au trecut câteva luni bune de atunci, dar n-am primit niciun semn de viață. M-am reintegrat în viața mea, aș fi un nemernic dacă aș spune că nu am o familie minunată, o viață minunată. însă, cu toate astea, mă gândesc tot timpul la… Magda.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Un pensionar a cumpărat o noptieră la mâna a doua veche de peste o sută de ani iar când a deschis-o a auzit un zgomot îngrozitor

Bătrânul este foarte interesat de lucrurile mai vechi și atunci când a auzit că în zona în care stă el se va vinde o serie de obiecte foarte prețioase și-a dorit să fie neapărat acolo.

El a avut foarte mare noroc pentru că a dat doar o sută de dolari pe o noptieră superbă, de epocă, mai veche de i=o sută de ani.

Doar că atunci când au pus noptiera în mașină pentru a o duce acasă la bărbat, din piesa de mobilier s-a auzit un zgomot ciudat. Acolo era o adevărată comoară. Mai exact bijuterii din aur, din argint și din alte metale prețioase, dar și bani foarte rari, de colecție.

Bărbatul a decis să întoarcă toaate acele lucruri scumpe familiei care a renunțat la noptiera specială.

În acest fel, de toate acele lucruri frumoase și scumpe s-au bucurat nepoții adevăraților stăpâni iar pensionarul nostru a fost considerat un om de foarte bun simțt și de mare responsabilitate.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel – Nimeni nu ți-e dator să te compătimească, să te iubească sau să-ți împrumute bani

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel! Nimeni nu ți-e dator să te compătimească, să te iubească sau să-ți împrumute bani! Lecția scurtă predată de un psiholog! Îți va schimba viața! Nimeni nu ți-e dator cu nimic! Această lecție îți va schimba viața

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.

Nimeni.

Cu nimic.

Nu e dator.

Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.

Să-ți împrumute bani.

Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun. Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.

Cu bunătate.

Cu recunoștință.Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.

Ai înțeles? Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.

Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?

Dezamăgit(ă)?

Nu. Nu. NU.

Privește altfel lucrurile.

Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:

Un cuvânt bun.

Cererea unui ajutor.

Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine.

Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.

Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.

„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt.

Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Asta e primul pas.

Mergi mai departe fără așteptări.

Nu mai lupta împotriva tuturor.

A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.

Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.

Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.

Acum ești liber(ă).

Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).

Liber(ă) pur și simplu să fii.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.

Trăiește și iubește!

Povestea tinerei de 21 de ani căreia loteria i-a distrus viaţa: „Nu voi mai juca niciodată!”

A devenit cel mai tânăr cel mai tânăr câştigător de loterie din Marea Britanie pe când avea doar 17 ani, iar o mare parte din bani i-a cheltuit pe proceduri de înfrumuseţare.

Jane Park, în vârstă de 21 de ani, a suferit şi o intervenţie estetică care i-a provocat o septicemie, conform Daily Mail.

Tânăra, care a cheltuit 50.000 de lire sterline pe astfel de tratamente de înfrumuseţare, din suma de 1 milion de lire sterline câştigaţi în 2013, a dezvăluit la o emisiune televizată că se află în agonie de câteva luni.

„Sunt puţin mai bine, dar nu grozav”, a declarat Jane la emisiunea britanică Morning Today.

Ultima procedură, de lifting a posteriorului, a avut loc în Turcia şi ar fi costat 5.000 de lire sterline, conform zvonurilor din media.

În urma acesteia, Jane ar fi avut o alergie severă, care s-a înrăutăţit în zilele următoare.

Anterior, aceasta a declarat că are în vedere o acţiune în justiţie împotriva Loteriei, care „i-a plătit”, practic, toate aceste tratamente, deoarece, susţine aceasta, viaţa sa ar fi fost de 1- ori mai bună dacă nu ar fi devenit milionară la o vârstă atât de fragedă.

Deşi s-a răzgândit în cele din urmă în legătură cu acţionarea în instanţă a loteriei, Jane Park, care locuişte acum în Scoţia, declară că încă mai regretă faptul că şi-a făcut public câştigul şi că nu va mai participa niciodată. De asemenea, sfătuieşte tinerii să fie mai rezervaţi în legătură cu astfel de decizii.

Un medic i-a restituit unei bâtrâne plicul cu bani: „Credeţi-mă, sunt plătit pentru munca mea”

Un medic din Spitalul municipal Carei a returnat un plic cu bani pe care i-l strecurase o pacienta pensionara intre actele sale medicale.

Gestul medicului si discutia pe care acesta a purtat-o cu pacienta sa pe tema „atentiei” a fost dezvaluita de un alt pacient, martor la incident.

Medicul primise actele medicale ale pacientei sale in cabinet si a observat plicul cu bani abia mai tarziu, cand a inceput sa le rasfoiasca, iar femeia se intorsese in salonul ei.

Doctorul a cautat-o pe batrana si i-a returnat plicul cu bani de fata cu un alt pacient, explicandu-i ca astfel de gesturi nu sunt necesare.

„Va arat fluturasul meu de salariu. In cazul in care pe cuponul dumneavoastra de pensie apare o suma mai mare decat salariul meu, atunci va inteleg gestul. Dar eu, credeti-ma, sunt platit pentru munca mea”, ar fi zis medicul, iar persoana care a fost martora la gestul sau, impresionata, a tinut sa-l faca public, fara insa sa-i precizeze numele.

„De acest gest de ce nu vorbeste nimeni. Da, exista si medici cu bun-simt. Da, avem asemenea medici, doctori la Carei. Sunt mandru ca sunt careian”, a declarat martorul.

Mihai Constantinescu este în moarte cerebrală – Ministrul Sănătăţii: Medicii sunt rezervaţi

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, este în moarte cerebrală după ce a suferit două stopuri cardio-respiratorii. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a confirmat că starea artistului este extrem de gravă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Starea cântăreţului Mihai Constantinescu este critică, potrivit unor surse medicale citate de Libertatea, artistul fiind în moarte cerebrală. Moartea cerebrală este un proces ireversibil datorită absenţei circulaţiei cerebrale, urmată de procese ireversibile de necrozare a neuronilor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat în prealabil că prognosticul medicilor în cazul artistului este rezervat: „Din păcate, se află în stare foarte gravă la Terapie Intensivă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. El a fost internat ieri dimineaţă (13 mai – n.red.), a venit în UPU în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, intubat, se află la Terapie Intensivă“, a precizat ministrul.

Luni, 13 mai, Mihai Constantinescu a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca în stare gravă, după ce soţia lui l-a găsit în stare de inconştienţă. Din primele informaţii, artistul ar fi fost în stop cardio-respirator aproape 10 minute. Medicii au reuşit să îl resusciteze după alte 20 de minute.

Medicii de la Spitalul Floreasca spun că în timpul nopţii starea artistului s-a agravat şi a suferit un al doilea stop cardio-respirator şi hemoragie cerebrală.

În ultima perioadă, cântăreţul a cerut de mai multe ori ajutorul medicilor. În luna martie a acestui an, Constantinescu a fost nevoit să-şi anuleze toate concertele după ce a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă.

Mihai Constantinescu suferă de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii.

În anul 2017, artistul a fost operat pe cord, iar în urmă cu 12 ani i-au fost montate valve biologice.

Au existat și persoane care au criticat-o după ce au văzut pozele cu ea gravidă în 8 luni – Gestul Laviniei Pîrva a surprins pe toată lumea: imaginile făcute publice chiar de ea

Cântăreața Lavinia Pîrva s-a fotografiat într-o ipostază amuzantă. Soția lui Ștefan Bănică Junior a făcut imaginile publice pe contul său de socializare.

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva urmează să devină părinți. Cântăreața, în vârstă de 34 de ani, urmează să aducă pe lume un băiețel la începutul lunii iunie. Deși se află pe ultima sută de metri cu sarcina, artista este foarte activă. Pe contul său de Facebook, graviduța Lavinia Pîrva s-a fotografiat într-o ipostază amuzantă.

„Cucu-cucu… mai e cineva la lucru? Eu sunt fericită să parcurg din puținul ce a mai rămas de parcurs din frumosul drum ce mi-a fost dat! Între timp mă ocup serios să umplu memoria telefonului cu zeci de poze care ne vor rămane o amintire haioasă!!! Cineva se va amuza copios peste câțiva ani văzându-și mămica în postura Mamei Bamse!”, a scris ea în dreptul imaginii publicate în mediul online.

Artista a făcut referire la ursulețul Bamse, un personaj de desene animate suedeze.

SURSA

Urmările testelor nucleare din anii 1950: ce s-a descoperit în ocean, la 11 km adâncime

Crustaceele care trăiesc în adâncurile Oceanului Pacific au devenit radioactive din cauza testelor nucleare din timpul Războiului Rece, potrivit unui studiu recent.

Oamenii de știință au descoperit particule de carbon radioactiv în trupurile amfipodelor – niște creaturi asemănătoare creveților – care trăiesc la 11 kilometri adâncime în vestul Oceanului Pacific, scrie Live Science.

Aceste vietăți se hrănesc cu rămășițele animalelor care în timpul Războiului Rece au fost expuse particulelor radioactive. Astfel, în organismul crustaceelor care trăiesc în adâncurile oceanului au fost descoperite particule de carbon-14, ceea ce indică, în premieră, nivelul ridicat de radioactivitate de pe fundul mării.

Din atmosferă în oceane

Între anii 1950 și 1960, marile superputeri au detonat bombe, în cadrul experimentelor nucleare, iar în urma acestor teste neutronii au ajuns în atmosferă. De acolo, particulele neutre au interacționat cu cele de nitrogen și carbon formând izotopul carbon-14, care a ajuns în ocean, unde a fost absorbit de vietățile marine, arată cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu.

Potrivit cercetătorilor, amfipodele care trăiesc în adâncuri sunt mai mari și trăiesc mai mult, având în jur de 10 centimetri și o durată de viață de peste 10 ani, comparativ cu cele care trăiesc mai aproape de suprafață (și care au 2 centimetri lungime și o durată de viață de doi ani). Procesul metabolic lent al acestor crustacee a contribuit la acumularea particulelor de carbon-14 în organismele lor, de-a lungul timpului.

„Există o interacțiune puternică între ceea ce se întâmplă la suprafața și în adâncurile apelor. Activitățile oamenilor pot afecta biosistemul chiar și la 11 kilometri adâncime, așa că trebuie să fim atenți la ce vom face în viitor”, a precizat Weidong Sun, geochimist la Academia chineză de Știință din Qingdao și coautor al studiului.

La jumătatea anilor ’60, nivelul de carbon-14 din atmosferă era de două ori mai ridicat decât înainte de experimentele nucleare.

SURSA

Cum sunt vopsite rapid roşiile care ajung pe rafturile din magazine

Roşiile sunt colorate peste noapte. Aceste legume aduse din import şi ajunse pe rafturile supermarketurilor din Timişoara sunt vopsite cu o super tehnologie, după cum explică rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Regele Mihai I al României, potrivit Opinia Timişoarei.

Profesorul Cosmin Popescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Regele Mihai I al României, a explicat de ce roşiile din marile magazine nu au niciun gust, însă au un aspect impecabil. Acesta a explicat că acestea cresc cu totul altfel decât în clasica grădină, iar serele în care sunt produse arată ca adevărate încăperi din filmele Science Fiction.

„Ceea ce vine la noi, în cea mai mare parte, sunt roşii fără gust, deoarece modul în care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosită într-o formă super intensivă, dacă discutăm de roşii care vin din afara ţării, sunt crescute pe o suprafaţă de apă, acea cultură hidroponică, într-o formă pe care o vedem în filmele SF, rădăcinile sunt în apă şi se spreyază tot ce înseamnă elemente nutritive şi tratamente într-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neapărat rău.

Roşia are gust cand îşi acumulează şi îşi sintetizează partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc în celulă acele elemente de sinteză, procese de sinteză, pentru a simţi noi că au gust”, a explicat profesorul Cosmin Popescu, potrivit Opinia Timişoarei.

Rectorul USAMVB Timisoara a dezvăluit şi cum capătă roşiile culoarea puternică pe care o au atunci când sunt aşezate pe rafturile marilor magazine.

„De multe ori, atunci când un supermarket comandă o cantitate de roşii, ele se comandă cu 24 de ore înainte. Roşiile fiind încă verzi, se introduce în apă o anumită substanţă care le dă acea culoare frumoasă de roşu. Din păcate, sunt stimulate pentru a-şi schimba culoarea. Din păcate, se practică. Nu e normal, dar e comercial”, a precizat profesorul Popescu.

Cele mai sărace comune refuză să fie ajutate cu bani de la UE – ”Eu zic că n-avem probleme”

Cele mai sărace 139 de comune din România ar putea beneficia de sprijinul unor asistenţi social, medicali, dar şi a unor mediatori şcolari pregătiţi să sprijine familiile nevoiaşe.

Şi totuşi, primarii refuză să se implice în acest proiect, care în primii doi ani ar fi susţinut de Uniunea Europeană. Aleşii nu îşi bat capul, însă, să caute personal calificat, mai ales că ulterior trebuie să îi plătească din bugetul local. 13 dintre ei s-au retras deja, după ce iniţial păreau dispuşi să încerce.

Numai în satul Bălteni din Dâmboviţa sunt peste 200 de persoane care au nevoie de sprijin din diverse motive, însă cei din administraţia locală au decis să se retragă din proiectul plătit la început din bani europeni.

Alexandru Marian, primarul comunei Conţeşti: „Nu avem fondurile necesare să susţinem acest proiect. Am mai avut proiecte de acest gen şi ne-a fost foarte greu să le ducem la bun sfârşit. Probleme financiare şi nu găsim specialişti.”

Localnic: „Avem nevoie de asistent medical, dar primăria nu ne ajută cu nimic. A făcut aici, dar a dat faliment, avem copii la greu, câte 7 – 8 de familie.”

Localnic: „Este foarte greu, trebuie să mergem şi şase kilometri cu căruţa, pe jos, dacă e zăpadă, viscol.”

Din păcate, peste tot în ţară este nevoie de specialişti pe probleme sociale. Iată ce se întâmplă în comuna Brețcu din Covasna.

Reporter: „Asistent medical şi mediator şcolar există aici în comună?”
Ileana Bădiu, inspector probleme sociale: „Nu. Conform statutului, asistentului social trebuie să aibă studii de lungă durată, de specialitate, ceea ce nici măcar eu nu am. Am administraţie publică şi un post universitar de şase luni şi nu mă pot înscrie la Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.”

„Copiii merg la școală când pot”

Reporter: „Copiii merg la şcoală?”

Inspector: „Merg când pot şi când nu, nu merg ca nu au îmbrăcăminte şi e ruşine.”

Reporter: „A venit cineva de la scoala să-i întrebe de ce nu vin, să se intereseze, să vorbească cu dumneavoastră?”

Inspector: „Nu mai vine nimeni aici.”

Tot în Covasna, în comuna Ghelința, viceprimarul spune că nu are fonduri pentru asistenţii social. Mai bine de 60 la sută din bugetul comunei se duce doar pe salariile celor 60 de angajaţi ai primăriei. Oricum, aici lucrurile sunt văzute într-o altă lumină.

Ilyes Botond, viceprimarul comunei Ghelința: „Eu zic că în satul nostru şi chiar şi în societatea romană nu avem probleme. Să nu luăm o persoană în plus care nu are ce să facă. ”

Repoter: „Aici au selectat cele mai defavorizare comune din ţară, de ce credeţi că v-au ales?”

Viceprimar: „Asta nu ştiu, nu pot să răspund la întrebarea asta.”

La rândul lui Ministrul Muncii contrazice situaţia „din teren”.

Reporter: „Ce se întâmplă cu banii dacă cineva să retrage?”

Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale: „Nu există aşa ceva, nu există nicio primărie care să se fi retras din proiect.”

Deocamdată autorităţile au obţinut finanţare europeană pentru primele 28 de luni ale proiectului, ca să-i plătească pe specialiştii pe care nu îi caută nimeni.

MATERIAL VIDEO