„Aurul roșu” a apărut pe câmpurile din România: 1 kilogram poate ajunge la pretul unei garsoniere în București

ROMANIA AR PUTEA OBTINE VENITURI IMPORTANTE DACA PE CAMPURILE CARE STAU NELUCRATE S-AR CULTIVA SOFRAN. MAI MULTI INVESTORI STRAINI CARE AU ADUS AICI PLANTA AU INCEPUT DEJA SA EXPORTE DIN PRODUCTIE.

Denumit aurul rosu, sofranul se vinde si cu 30.000 de euro kilogramul si este, practic, cel mai scump condiment din lume. Marii jucatori din domeniu sunt Spania si India care produc impreuna 240 de tone pe an, adica 80% din productia mondiala.

La Bustuchin, in judetul Gorj, campuri intregi pline in trecut de buruieni s-au colorat in violet.

Un spaniol a cultivat pe 20 de hectare sofran, o planta mediteraneana, din care se extrage cel mai scump condiment din lume, denumit si „aurul roșu”.

Plantatii de sofran sunt si la Berzovia, in Caras-Severin. Plantele infloresc o singura data pe an si fiecare dintre ele are cate trei pistile. Pentru ca sunt firave, sunt culese delicat cu mana si apoi uscate.

Vincent Dubuissson, cultivator de sorfan: „Bulbii sunt plantati intre 10 si 20 august, intra in inflorire in octombrie-noiembrie. Noi le recoltam in fiecare dimineata, din floarea asta noi recoltam stigmatul, apoi sunt depozitate in intuneric si loc uscat.”

Capsuni spaniole, crescute in pamant romanesc.

Fermierii din sudul Olteniei se pregatesc sa dea lovitura cu fructe de soi:
Un kilogram de sofran se obtine din cel putin 130.000 de flori, dar uneori este nevoie si de 250.000. In functie de cat de pur este condimentul obtinut, un kilogram costa intre 5 si 30.000 de euro.

Pentru ca este extrem de scump ajunge de multe ori sa fie contrafacut. Cel mai des falsificat este cel vandut sub forma de pulbere.

In acesta speculantii adauga mirodenii precum sofranelul – ca sa ii creasca greutatea. In bucatariile restaurantelor, sofranul se foloseste la condimentarea supelor de peste si a felurilor pe baza de orez.

Sosurile si chiar painea au un gust mai placut datorita lui – dar trebuie folosit totusi cu moderatie, din cauza aromei amarui.

Cei mai mari consumatori de sofran sunt arabii – care il folosesc in mancarurile din miel, oaie si pui. In Franta este indispensabil pentru bouillabaisse, in Italia pentru risotto si in Spania pentru paella.

Pe langa efectul lui aromatizant, sofranul este si un bun stimulator digestiv si chiar un afrodisiac. Planta se foloseste inclusiv in industria cosmetica – cel mai des in compozitia cremelor antirid.
SURSA

Ce se intampla cu acest sistem? Elevii din mai multe județe au rămas fără corn și lapte: ”Stau flămânzi până seara”

Şcolile au început de o lună, însă mii de elevi din toată ţara aşteaptă şi acum să primească lapte şi corn. Sunt judeţe unde nici măcar nu au demarat licitaţiile pentru acest program.

Copiii din zonele rurale sunt cei mai nerăbdători să primească o gustare la ore. În judeţul Dolj, aproximativ 60.000 de elevi aşteaptă să primească lapte şi corn la şcoală.

Anca Busu, directorul Şcolii Gimnaziale Robăneşti: “Copiii din mediul rural chiar se bucură de produsele acestea, le folosesc, completează pachetul pe care îl au de acasă. ei chiar ne-au întrebat pe noi dacă au venit produsele.”

Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun însă că aşteaptă undă verde de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, pentru a porni licitaţia cu firmele distribuitoare.

Situaţia este similară şi în Buzău. Iar în Iaşi, Consiliul Judeţean a lăsat în seama primăriilor această misiune, care stagnează din cauza birocraţiei.

Localnic: “Nu ştiu, eu n-am mai auzit de corn şi de lapte, chiar nimic anul ăsta.”

La sate, copiii din familiile cu posibilităţi reduse se bazau pe gustarea de la şcoală.

Tatăl unui elev: ”Îmi spune fiul mai mare că sunt copii care vin fără pachet la dânşii, nu au deloc. Stau flămânzi până seara la ora 6 când termină.”
Constantin Străinu, directorul Şcolii Gimnaziale Costuleni: “Unii vin la şcoală doar pentru pacheţel. Au întrebat din prima zi – noi când primim mâncarea. Păi nu ştim.”

Consiliul Național al Elevilor atrage atenţia că programul nu a fost demarat în această toamnă nici în judeţele Constanța, Covasna, Mehedinţi, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Teleorman şi Vâlcea. Copiii vor primi abia anul viitor lapte şi corn. Iar unii profesori de la oraşe propun să fie trimise gustările şcolilor din localităţile mai mici.

Nicoleta Bercaru, directorul Şcolii Nicolae Tonitza, Constanța: “Să trimitem către şcolile din rural unde chiar este nevoie, de vin copii pentru acest lapte şi corn, dar să fie proaspete.”

Sunt însă şi zone unde programul funcţionează. În Bihor, de pildă, luni şi marţi elevii mănâncă mere şi biscuiţi, miercuri şi joi lapte şi corn, iar vineri iaurt şi corn.

În Braşov, cei mici primesc, alternativ, lapte, iaurt, corn, biscuiţi şi mere, încă din prima zi de şcoală. Cornurile şi biscutii au faina integrală şi nu mai conţin zahăr.

Consiliul Judeţean a negociat direct achiziția, însă doar pentru primul semestru. Pentru următorul, trebuie să organizeze o licitaţie. – SURSA

Atrocităţile trăite de români în primii ani de comunism: marile deportări, lagărele morţii şi experimentele sovietice

Sute de mii de români au trecut prin mari suferinţe în primii ani de comunism, în urma „experimentelor” la care au fost supuşi de regim. Colectivizarea forţată, deportările şi lagărele de muncă s-au numărat printre ele.

Colectivizarea forţată, făcută adesea cu vărsare de sânge, lagărele de muncă pentru „duşmanii poporului”, teroarea din închisorile în care erau aruncaţi deţinuţii politici, condiţiile de muncă din minele de uraniu şi valurile de deportări în Uniunea Sovietică s-au numărat printre cele mai cumplite experienţe trăite de români în primii ani ai regimului comunist.

Colectivizarea forţată

Colectivizarea din primii ani ai regimului comunist a însemnat confiscarea a aproape tuturor proprietăţilor agricole private şi comasarea lor în ferme administrate de stat. Procesul a urmat modelul sovietic, dar a demarat cu dificultate, datorită refuzului a numeroşi proprietari de pământuri de a-şi ceda terenurile. Violenţele şi represiunile asupra celor care s-au opus colectivizării, deseori numiţi „chiaburi” şi „duşmani ai poporului” nu au întârziat. Numeroase revolte ale ţăranilor au fost înăbuşite în sânge de trupele de Securitate, Miliţie şi Jandarmerie. Iar la începutul anilor 1950, peste 40.000 de oameni din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, aflate la graniţă cu Iugoslavia, au fost deportaţi în Câmpia Bărăganului. Aproape jumătate dintre ei erau consideraţi chiaburi, periculoşi pentru regimul socialist.

Cele aproape 13.000 de familii au fost transportate cu trenurile de marfă în Bărăgan şi lăsate sub cerul liber, cu mijloace minime de supravieţuire. Au fost înfiinţate 18 „comune speciale” pentru deportaţii în Bărăgan. Oamenii au fost lăsaţi să se întoarcă în localităţile lor abia în 1955 şi 1956, cei mai mulţi găsindu-şi însă casele confiscate. Peste 1.700 dintre ei nu au supravieţuit.

Lagărele de muncă pentru „elementele duşmănoase”

Lagărele de muncă forţată din România au apărut la începutul anilor 1950, în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu – Dej. Zeci de mii de oameni au fost vizaţi de măsurile luate împotriva celor care reprezentau „elementele duşmănoase” din ţară.

„Duşmanul de clasă din ţara noastră, fabricanţii şi moşierii expropriaţi, bancherii şi marii negustori, elementele deblocate şi epurate din aparatul de stat şi chiaburii, slugi ale imperialismului caută prin fel de fel de mijloace ca: zvonuri alarmiste, injurii, manifestări rasiale şi şovine, instigări, misticism religios, mergând până la acte de teroare, sabotaj, diversiune să creeze agitaţie, să alarmeze populaţia, să îndemne la nesupunere, să împiedice construirea socialismului”, se arăta într-un document din 1950, păstrat în arhivele CNSAS, care deschidea drumul românilor spre lagărele de muncă.

Aproape 20.000 de oameni au fost arestaţi şi internaţi în unităţile de muncă sovietice din România anilor 1950, ca „elemente deosebit de periculoase”. Lagărele existau în aproape fiecare judeţ, iar cele mai cunoscute au fost coloniile de muncă din jurul Canalului Dunăre – Marea Neagră. Cel puţin 11 lagăre de muncă forţată au fost înfiinţate pe traseul Canalului de aproape 100 de kilometri. În timpul primei faze a constricţiei Canalului, între anii 1949 şi 1953, oficial au murit 656 de oameni, însă numărul celor decedaţi din cauza condiţiilor de muncă şi îngropaţi pe malurile canalului este mult mai mare, potrivit unor istorici.

Traumele deportaţilor în URSS

Peste 70.000 de români de origine germană, şvabi şi saşi au avut de suferit la sfârşitul anilor 1940 în lagărele de muncă ale Uniunii Sovietice. Începând din anul 1945 şi până 1950, etnicii germani – cei mai mulţi din Ardeal şi Banat – au fost trimişi spre lagărele de muncă din URSS pentru „a munci la reconstrucţia Uniunii Sovietice” după Al Doilea Război Mondial. Urcaţi în vagoane de marfar, cei mai mulţi au luat calea exilului spre regiuni miniere ca Derjinsk – Dombass. Unii au murit pe drum, în timp ce alţi etnici germani nu au mai revenit niciodată în ţară, murind în cei câţiva ani de prizonierat. Cei rămaşi în viaţă s-au putut întoarce în anii 1946 – 1949, traumatizaţi de suferinţele fizice, de condiţiile aspre şi de despărţirea de cei dragi.

„Pe perioada deportării, împreună cu alţi cetăţeni de etnie germană a suferit de frig, de foame fiind cazaţi în barăci neîncălzite şi insalubre, pline de purici şi ploşniţe şi fără a avea acces la condiţiile de igienă minimă. Hermina a fost obligată să încarce vagoneţi în mina de cărbune fără echipament de protecţie, în condiţii foarte grele şi având de realizat norme mari de muncă. După întoarcerea în ţară în 1948, a rămas cu traume psihice şi probleme de sănătate pe toată durata vieţii, ajungând imobilizată la pat”, relatau apropiaţii Herminei Pilly, deportată în ianuarie 1945 în URSS. Românii de origine germană care au supravieţuit condiţiilor aspre din Gulag şi s-au întors în ţară au fost nevoiţi să o ia de la capăt, într-o societate ostilă. Între timp, mulţi rămăseseră fără averea strânsă înainte de a fi deportaţi. Organele represive ale regimului comunist îi supravegheau pentru a stabili dacă au manifestări ostile faţă de noile autorităţi sau îşi manifestă simpatia pentru organizaţiile fasciste.

Temniţele morţii

Peste 500.000 de români au fost arestaţi şi întemniţaţi în primele decenii ale regimului comunist pe motive politice, potrivit unor istorici. Mulţi dintre ei au avut neşansa să fie găzduiţi în adevărate lagăre ale umilinţei şi morţii. Cele mai şocante mărturii vorbesc despre cruzimile săvârşite asupra deţinuţilor politici de la Piteşti şi Aiud, de suprimarea elitelor aduse la Sighet, de greutăţile supravieţuirii în temniţele de la Jilava şi Gherla. Au rămas emblematice atrocităţile săvârşite de torţionari, ca Eugen Ţurcanu (1925 – 1954), în numele reeducării.

„Dezumanizarea (reeducarea) studenţilor a început pe data de 15 mai 1949, la camera 1 corecţie, prin atacul lui Ţurcanu şi al bandei lui asupra celor 20 de studenţi medicinişti din cameră. Atacul s-a dat în complicitate cu administraţia închisorii. Timp de câteva săptămâni, studenţii au fost torturaţi zi şi noapte, fără întrerupere, până când, rând pe rând, au căzut. Creierele le-au fost şterse, ei au fost imbecilizaţi şi transformaţi in bestii, în roboţi, care executau ordinele lui Ţurcanu cu o conştiinciozitate şi fidelitate de neimaginat. În felul acesta, Ţurcanu şi-a creat o echipă de aproximativ 20-30 de ajutoare cu care a distrus în continuare, în formă de avalanşă, pe toţi studenţii până la ultimul”, era descris începutul „fenomenului Piteşti”, în volumul „Masacrarea studenţimii române” de Octavian Voinea. Înfometarea, frigul şi umezeala din celule, izolarea deţinuţilor sau sufocarea lor din cauza aglomerării, lanţurile, reprize de tortură din timpul anchetelor şi umilirea deţinuţilor politici, după modelul inspirat din lagărele sovietice, au fost elemente ale terorii din temniţele primilor ani de comunism.

Citeste mai departe aici

Pare ireal, dar este adevarat: O femeie s-a prefăcut că are cancer pentru a primi donații – Ce risca acum

O femeie din Australia a fost pusă sub acuzare pentru că a obținut 55.000 de dolari australieni din donații, după ce a mințit că a fost diagnosticată cu cancer.

Lucy Wieland, în vârstă de 27 de ani, s-a folosit de rețelele de socializare pentru a documenta falsa ei luptă cu un cancer ovarian agresiv. Femeia a deschis un cont pe GoFundMe și le-a cerut ajutorul oamenilor, care i-au donat mii de dolari pentru tratament, relatează BBC News.

Ea a fost arestată după ce poliția a primit un pont.

Pe contul său de Instagram, Lucy Wieland posta adeseori imagini din timpul așa-ziselor tratamente, în care apărea tunsă scurt și purtând o mască de oxigen. În alte fotografii, ea apare cu perfuzii sau mergând sprijinită în cârje.

„Nu am reușit să dorm prea mult aseară, dar am reușit să respir ușor și nu am avut dureri mari pentru prima dată în ultima săptămână. Sunt foarte recunoscătoare să am lângă mine acest băiat, în timp ce eu sunt legată de aparate”, scria tânăra în dreptul unei poze postate pe Instagram.

Nu se știe deocamdată dacă iubitul tinerei, care apare în mai multe fotografii alături de ea, știa că Wieland nu este, de fapt, bolnavă și nici dacă tânăra suferă de vreo altă afecțiune.

Inspectorul-șef al poliției din Queensland a declarat că acest caz este dezamăgitor pentru toți oamenii de bună credință care au vrut să o ajute pe tânără și i-au donat bani pentru tratament.

El a precizat că poliția a intervenit atunci când o persoană i-a sesizat cu privire la „unele probleme cu povestea spusă de Wieland”, lucru care a condus la o investigație.

Femeia a fost inițial arestată, apoi eliberată pe cauțiune, dar i s-a reținut pașaportul. Ea va apărea în fața judecătorilor în luna decembrie.
SURSA

O romanca s-a casatorit cu milionarul care administreaza Statuia Libertatii

Milionarul americand Bradford Aaron Hill si-a gasit fericirea in bratele romancei Iasmina Milutinovici.

Originara din Timisoara, frumoasa romanaca este in varsta de 27 de ani si a declarat ca diferenta de 34 de ani dintre ei nu este nicio problema, ba chiar sunt foarte fericiti.

Romanca este absolventa Universitatii de Vest din Timisoara, iar masterul ei este in comunicare si relatii publice din cadrul Universitatii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti.

Povestea lor de dragoste a inceput cand Iasmina a efectuat un stagiu de practica la compania patronata de Bradford Aaron Hill. In prezent, aceasta este directoarea departamentului de comunicare la firma sotului sau.

Aceeasi companie administreaza si Statuia Libertatii, iar Bradford Aaron Hill face parte din cea de-a treia generatie a familiei care a obtinut drept de cesiune asupra statuii, asta insemnand administrarea activitatii din jurul celebrului obiectiv turistic.

Iasmina povesteste ca cei doi isi zambeau timid cand se intalneau pe holurile firmei, ulterioractualui ei sot si-a facut curaj sa o invite la un concert. Abia acela a fost momentul cand si-a dat seama ca se simte extraordinar alaturi de un barbat mai in varsta decat ea si a dat sanse relatiei.

Marturiseste ca l-a cunoscut mai bine si abia atunci a inceput sa se indragosteasca de el si sa descopere ca este un om minunat. Cei care au avut ceva impotriva acestei relatii au fost parintii ei, care au acceptat foarte greu aceasta relatie, dar acum cand l-au cunoscut cu adevarat, nu mai au nimic de zis:

“Parintilor mei le-a fost greu sa-l accepte pe Brad si initial au sperat ca este vorba de o faza si nu e nimic serios. Dar dupa ce au trecut cativa ani si au ajuns sa-l cunosca si sa-si dea seama ce fiinta uimitoare e, au inteles de ce m-am indragostit de acest om.”

Iasmina Milutinovici (27 de ani), o blonda frumoasa, desteapta si indragostita pana peste cap de un milionar celebru din New York se pregateste intens pentru nunta anului din uriasa metropola americana.

Doar ca nunta nu va insemna doar fast, juraminte de dragoste vesnica sau valsul miresei, ci, pentru Iasmina, insemna ca va deveni, dupa casatoria cu Bradford Hill, parte a familiei are administreaza tot ceea ce are legatura cu Statuia Libertatii.

Povestea lor este, cu adevarat, fabuloasa. Iar asta pentru ca Iasmina, dupa ce a terminat Facultatea de Stiinte Politice din Timisoara, le-a cerut parintilor, personaje celebre din politica orasului de pe Bega, sa fie lasata sa mearga in Statele Unite, in tara tuturor posibilitatilor, loc in care l-a cunoscut pe milionar, acesta s-a indragostit de ea si, in 2017, s-au logodit, iar zilele trecute s-au si casatorit.

Inainte de a se casatori, Iasmina, a facut o petrecere a burlacitelor in Las Vegas, ea chemandu-si alaturi prietene din Romania, dar si din Statele Unite.

Iar petrecerea, care, practice, a tinut o saptamana, in Las Vegas, la unul dintre resorturile ultraluxoase de acolo, loc in care nu si-a refuzat absolut nimic. Iar acolo Iasmina a petrecut de mama focului, in apartamentul de lux al resortului, la piscine si chiar si la un show facut de celebrii striperi de la Chippendales.

Si normal, in asteptarea fotografiilor pe care le-a facut la nunta vreun profesionist, Iasmina a aratat totusi cateva imagini care o infatiseaza in rochia de mireasa. De fapt, in doua rochii de mireasa.

Mai exact, la ceremonie, timisoreanca a purtat o rochie superba, tip printesa, cea in care a aparut la bratul sotului milionar pe care il are acum.

Apoi, pentru petrecerea care a avut loc la Plaza Hotel din New-York, unul dintre cele mai exclusiviste locuri din lume in care putea sa aiba loc nunta,, frumoasa Iasmina a decis sa isi puna in evidenta formele perfecte pe care le are, asa ca a optat pentru o rochie alba, de mireasa, tip sirena, care ii venea ca turnata. – SURSA

Un articol minunat despre dor… – “Dorul este focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…”

“Cand ti-e dor de cineva, sa nu inchizi ochii. Are sa-ti fie si mai dor.” – Tudor Musatescu

” Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor? Eu da.

De oriunde ma intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra ce mi-a atins sufletul,un zambet inocent si cald care vorbea si tacand,o imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime intalniri care de fapt a fost si ultima .

Ati simtit vreodata ca sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica,in nopti tarzii de primavara?

Eu da.

In tacerea din inima mea suspina neauzita decat de mine chemarea ,pentru o apropiere imposibila,deci cea mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici colo cate o raza,pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie,copacii ce freamata cu frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie,un gugustiuc ce-si canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o.

Ati simt cum ochii vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor?

Eu da.

Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc doar cu putin inainte de a fi rostite?Pentru ca cel ce-ar trebui sa le asculte e,mult prea departe?Sau doar pentru simplul motiv ca se considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag?

Eu da.

Cum mainile iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui iubit, decat in gand sau niciodat?

Eu da.

Si iata o lacrima mai curajoasa aluneca linistit pe fata.Ea doar curge.Nu are sentimente.

Sau are?

Ne ajuta,ele,lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet?

Voi ce spuneti?

De ce nu ne plac lacrimile oare? Nu cumva ar tebui sa le iubim? Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa prima?

Voi ce credeti?

Si timp? Dusmanul nostru cel mai de temut? Poate ca da, poate ca nu.

Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu vi le pun?

Poate ca da,poate ca nu.Dar eu voi astepta,aici,in cercul meu de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut.Voi astepta ceva ce e posibil sa nu mai vina niciodata.Sau ma insel?

Si daca se va-ntoarce?

Va fi mai bun si cu-o idee mai increzator?

Mai putin stapanit de-o teama pe care,culmea eu am intuit-o,ba mai rau,am si-nteles-o?

Poate ca da,poate ca nu.Ideea e ca eu voi astepta,si-n tot acest rastimp ma voi intoace la clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a nu-mi mai fi atat de frig….de dor. „

Dorul este focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile.” – Octavian Paler

Ce spune culoarea ochilor despre personalitatea ta – Afla ce vad ceilalti in ochii tai

Ochii sunt fereastra sufletului, spune o vorba din popor. Cu alte cuvinte, prin intermediul lor poti afla adevarul despre o persoana. Mai mult, culoarea ochilor este cea care ne da de gol poate mai mult decat ne-am dori.

Iata, asadar, ce trebuie sa stii despre fiecare nuanta in parte:

Ochii ALBASTRI

Despre persoanele cu ochi albastri se spune ca au o putere interioara iesita din comun. Sunt altruiste, curioase si foarte atente la detalii.
Aceste persoane sunt deosebit de romantice si de emotionale. De obicei nu sunt foarte sociabile si reusesc cu greu sa faca primul pas intr-o relatie, cel mai mult din cauza timiditatii.

Nu sunt oameni foarte alerti si cand vine vorba despre sporturi, le prefera pe cele in care nu se solicita viteza, ci mai degraba concentrare mare, precum golful sau sahul. Sunt darnici si fac cu placere surprize sau cadouri peroanelor care le sunt dragi. Chiar daca par la prima vedere persoane superficiale, pentru ele familia si dragostea sunt extrem de importante, motiv pentru care se straduiesc sa nu dea gres.

Se implica din tot sufletul in ceea ce fac, sunt constante in sentimentele lor si dau dovada de o sinceritate iesita din comun.

Ochii VERZI

Se spune asa: Ochii verzi niciodata sa nu-i crezi! Ei bine, asta si pentru ca adora sa se joace cu sentimentele celor din jur si pentru ca sunt foarte pasionale, iubesc aventura. Sunt persoane misterioase, care stiu sa flirteze.

Pentru ca sunt orgolioase sunt si foarte razbunatoare. Nu lasa nicio fapta sa treaca nepedepsita, mai ales atunci cand considera ca cineva le-a facut un rau intentionat. Sunt ambitioase, au multe vise si atunci cand si-au fixat un obiectiv il vor urma pana la capat. In acelasi timp sunt si persoane curioase, care adora sa experimenteze lucruri noi. Au capacitatea de a vedea partea buna din fiecare om si sunt genul de persoane primite peste tot cu bratele deschise. Sunt firi contradictorii si intotdeauna exista in mintea lor o mica lupta intre da sau nu si chiar intre bine si rau.

Ochii CAPRUI

Oamenilor cu ochi caprui le place sa iubeasca, dar si sa fie iubiti. Sunt firi pragmatice si nu isi incredinteaza inima chiar oricui. Saruta cel mai bine si le place sa emane fericire in jurul lor. Se supara usor, dar le trece si foarte repede. Sunt persoane rationale, care nu iau niciodata decizii decat dupa ce au analizat logic si au cantarit fiecare situatie in parte. Nu fug niciodata de responsabilitati, oricat de dificile ar fi obstacolele care le ies in cale. Cand vine vorba despre o relatie se implica profund si le place sa il faca pe partener sa simta iubit. Sunt firi sociabile, care atrag oamenii in jurul lor si care sunt incantate sa isi fac noi prieteni. Nu se razbuna pe cei carora le-au facut un rau, dar nici nu sar in ajutorul celor carora nu si-au oferit la randul lor sprijinul cand au avut nevoie.

Ochii NEGRI

Persoanele cu ochii negri sunt curioase si sunt in stare sa intoarca orice lucru, orice situatie pe toate partile. Urasc minciuna, iar asta inseamna ca nici nu le place sa fie mintite, dar nici nu sunt capabile sa spuna neadevaruri. Sunt oameni generosi, care daruiesc cu placere din tot ce au: bani, bunuri, timp, bunadispozitie. Sunt persoane foarte pasionale si temperamentale, adora provocarile si sunt capabile sa isi asume riscuri mari. Fac rar declaratii de dragoste, dar atunci cand isi iau inima in dinti si spun “te iubesc” inseamna ca sunt absolut convinse de sentimentele lor. Sunt in stare sa treaca cu vederea multe lucruri, insa nu uita niciodata o vorba ce le-a ranit orgoliul.

Sursa: ele.ro

Trucuri din bucatarie: Fiti atenti daca se formeaza spuma deasupra, in timp ce carnea fierbe

De regula noi punem carnea pe foc si, atunci cand apa incepe sa fiarba, imediat inlaturam spuma care se formeaza.

Aceasta spuma nu reprezinta altceva decat proteine supuse procesului de coagulare.

Atunci cand carnea este pusa la fiert initial in apa rece, aceste proteine, dar si sarurile minerale, se dizolva apa.

In cazul in care carnea e pusa deodata in apa clocotita, ele raman predominant in carne.

Astfel, daca aveti nevoie de un bulion gustos, va recomandam sa puneti carnea la fiert initial in apa rece.

Dar daca veti folosi doar carnea, puneti-o direct in apa fierbinte. Si nu va grabiti sa inlaturati spuma, caci ea contine valoare nutritiva pe care o transmite bulionului.

Apropo, ca spuma sa nu va tina in suspans, puneti in vasul in care fierbe carnea o ceapa.

In acest fel spuma nu se va mai ridica la suprafata.

De asemenea atrageti atentia daca spuma este deschisa sau inchisa la culoare. Cea de culoare inchisa contine celule de sange si trebuie inlaturata.

Iata si alte cateva secrete de pregatire a unei zemi gustoase:

Daca din intamplare ati pus prea multa sare in bulion, adaugati pentru cateva minute un pumn de orez infasat in tifon.

Daca veti fierbe carnea la foc mic, bulionul va fi mai gustos, iar daca o veti face la foc mare, un gust mai pronuntat va avea carnea.

Sarea se adauga in zeama de carne cu o jumatate de ora inainte de a fi gata, in cea de peste – la inceputul fierberii, in cazul ciupercilor – cu doar cateva minute inainte de a fi gata.

Daca spuma s-a lasat la fundul vasului, turnati o cana de apa rece, iar dupa ce aceasta se va ridica la suprafata ea trebuie inlaturata.

Retineti ca apa rece adaugat in vas inrautateste gustul bulionului, iar apa clocotita nu.

Fiertura din coji de ceapa nu doar coloreaza bulionul, dar il si face mai nutritiv.

Gustul bulionului de carne va deveni si mai intens daca la sfarsitul fierberii veti adauga usturoi pisat.

Scoateti frunza de dafina din zeama, imediat ce aceasta este gata.

Dupa fierbere, bulionul de peste se lasa 20 de minute inainte sa fie strecurat.

Daca veti adauga faina prajita in zeama, atunci aceasta va iesi mai consistentam, in plus nu se va distruge vitamina C. – SURSA

Paralizia în somn sau „Demonul de pe piept” – mit sau realitate?

Explicaţia biologică a paraliziei în somn este reprezentată de două aspecte ale etapei somnului REM (Rapid Eye Movement). Aceasta are loc atunci când persoana este trează, afirmă Brian Sharpless, profesor în cadrul clinicii psihologice din cadrul Universităţii Ardosy din Washington D.C.

În timpul etapei REM, visarea ce are loc în trunchiul cerebral paralizează corpul prin inhibarea neuronilor motori, afirmă Sharpless. În mod normal, visul şi paralizia apar atunci când persoana este inconştientă. Când o persoană experimentează paralizia în somn, ea este conştientă, având ochii deschişi, ceea ce înseamnă că visul este de fapt o halucinaţie care pare la fel de reală precum orice alt lucru pe care persoana l-a văzut atunci când era trează. De asemenea, visele pot fi multisenzoriale, ceea ce înseamnă că persoanele pot auzi voci sau simţi atingeri, afirmă cercetătorul.

Cum este descrisă paralizia în somn de diferitele culturi ale lumii

Atingerea este o trăsătură dominantă în majoritatea explicaţiilor privind paralizia în somn. Multe culturi o descriu ca fiind ca o greutate pe piept.

În anumite zone din Brazilia există poveşti populare despre o creatură cu gheare lungi care se urcă pe acoperişul caselor noaptea. Creatura numită ,,Pisadeira” intră în casele oamenilor şi se aşează pe pieptul celor care dorm, conform analizei.

În Catalonia, o regiune din Spania, există o poveste despre ,,Pesanta”, un animal negru, deseori descris sub forma unui câine sau a unei pisici care invadează casele oamenilor şi se aşează pe pieptul lor în timp ce dorm, provocându-le coşmaruri şi îngreunându-le respiraţia.

În Newfoundland, Canada, există o creatură numită ,,Old Hag” care vine şi se aşază pe persoană atunci când doarme. De asemenea, într-un grup etnic din Vietnam şi Laos există un ,,spirit apăsător” care se aşază pe pieptul persoanei şi încearcă să o asfixieze, conform descoperirilor cercetătorilor.

Ideea presiunii este reflectată şi de terminologia utilizată în Mexic prin intermediul căreia este explicată paralizia în somn. Tradusă din spaniolă, fraza este ,,un cadavrul aşezat deasuprea mea”.

În unele culturi, paralizia în somn este considerată o vrăjitorie realizată de şamani.

În cultura inuită, oamenii vorbesc despre şamanii care fac o vrajă asupra unei persoane artunci când doarme, provocând o experienţă pe care ei o numesc ,,uqumangitniq,” în timpul căreia persoana este imobilizată şi nu poate ţipa. Aceasta este vizitată de o persoană fără faţă, conform analizei.

În folclorul japonez, există o legendă despre un vrăjitor care cheamă spiritele rele să-i sufoce inamicii printr-un fenomen numit ,,kanashibari”.

În cadrul unui studiu despre refugiaţii cambogieni, din 1970, cercetătorii au descoperit că mai mulţi pacienţi au afirmat că au fost vizitaţi de ,,khmaoch sangkat” care se traduce în ,,fantoma care de împinge”

Sursa: Live Science

Statistica dură şi tristă: in România, circa 6-7% din populaţie trăieşte în sărăcie extremă, cu 1,90 de dolari pe zi

Evoluţiile economice înregistrate peste tot în lume sugerează că – deşi în prezent numărul persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă este mai mic – aproape jumătate din populaţia lumii (adică 3,4 miliarde de persoane) se străduieşte să-şi asigure nevoile de bază, conform studiilor Băncii Mondiale.

Faptul că 3,20 dolari este suma disponibilă pentru traiul zilnic reflectă nivelul sărăciei în ţările cu venituri scăzute şi medii, iar suma de 5,50 USD/zi reflectă nivelul din ţările cu venituri superioare şi medii, se arată în Raportul Bianual al Băncii Mondiale privind Sărăcia şi Prosperitatea Comună intitulat „Asamblarea pieselor din puzzle-ul al sărăciei“ (“Piecing Together the Poverty Puzzle”).

„Banca Mondială rămâne în continuare dedicată îndeplinirii obiectivului de a pune capăt sărăciei extreme, ce este definită ca fiind traiul cu mai puţin de 1,90 USD/zi, până în anul 2030”, se arată în raport.

Potrivit acestuia, România ocupă locul 10 în lume ca procent din populaţie care trăieşte în sărăcie extremă, Banca Mondială arătând că aproximativ 6-7% dintre români trăiesc cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi.

Cota populaţiei lumii care trăieşte la limita sărăciei extreme a scăzut la 10% în 2015, însă ritmul de scădere a sărăciei extreme a încetinit, după cum a avertizat Banca Mondială pe 19 septembrie.

Cu toate acestea, de vreme ce creşterea economică se traduce prin aceea că o cotă mult mai mare din populaţia săracă a lumii trăieşte acum în ţări mai bogate, deschiderea unor linii de credit suplimentare dedicate luptei împotriva sărăciei şi înţelegerea mai profundă a factorilor care determină sărăcia sunt cruciale pentru a putea combate sărăcia cu eficienţă, se afirmă în raportul citat.

„Scopurile noastre sunt acelea de a pune capăt sărăciei extreme până în anul 2030 şi de a spori nivelul prosperităţii comune, iar noi rămânem angajaţi pe calea îndeplinirii acestor scopuri“, a declarat preşedintele Grupului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim. „În acelaşi timp, putem avea o imagine mai bună asupra sărăciei la niveluri diferite şi pe mai multe dimensiuni, în toată lumea. Această imagine evidenţiază faptul că sărăcia este mai răspândită şi mai înrădăcinată, relevând cât de importantă este investiţia în oameni“.

Deşi rata sărăciei extreme a scăzut în mod substanţial, de la 36% în 1990, cercetarea detaliată din raport cu privire la natura sărăciei demonstrează magnitudinea provocărilor apărute în cadrul încercărilor de eradicare a sărăciei. Peste 1.9 miliarde de persoane, sau 26,2% din populaţia lumii, trăiau cu mai puţin de 3,20 USD în 2015. Aproape 46% din populaţia lumii trăia atunci cu mai puţin de 5,50 USD/zi.

Raportul merge dincolo de măsurile monetare dedicate eradicării sărăciei, pentru a putea înţelege modul în care accesul la aprovizionarea cu apă, la salubritate, la învăţământ sau la electricitate influenţează bunăstarea unei familii.

Citeste mai departe aici