Descoperire revoluționară – Plămânii au încă o funcție

Plămânii au încă o funcţie, despre care nu se știa până acum – produc sânge. Mai exact, trombocite, adică acele celule care opresc sângerarea.

Este descoperirea revoluționară pe care au făcut-o cercetătorii de la UC San Francisco din California, o descoperire ce poate da peste cap teorii însușite de zeci de ani de lumea medicală și care poate schimba, totodată, modul de tratare a unor afecțiuni ale sângelui.

În urma experimentelor realizate pe şoareci, specialiştii Universităţii California au descoperit că plămânii joacă un rol mult mai complex în organismul mamiferelor. Nu doar că facilitează respiraţia, dar au atribuţii importante şi în mecanismul de producere a sângelui, alături de măduva osoasă.

Experţii au observat de mai multă vreme că celulele care produc prin fragmentare trombocite, megacariocitele, există şi în plămâni, nu doar în măduvă, dar nu au făcut legătura.

Noile analize arată că în plămâni se produc 10 milioane de trombocite pe oră.

SURSA

Avem in noi o energie de vindecare mai presus decât orice boală! Invata cum sa o folosesti

În fiecare dintre noi există o forţă mai presus decât orice boală. Ar fi de un folos uriaş să învăţăm să o folosim, pentru a ne recâştiga sănătatea

Organismul nostru a fost creat pentru a se menţine sănătos de la sine, cu propriile-i puteri. În fiecare dintre noi există un doctor care ne tratează cu aceeaşi grijă şi bunăvoinţă, indiferent dacă avem sau nu card de sănătate. Şi care este gata să ne sară în ajutor zi şi noapte, la sfârşit de săptămână ori în zilele de sărbătoare.

Numele lui? “Doctor Ego”, adică propriul nostru organism, poziţionat, de la natură, pe autoreglare şi capabil să vindece, cu propriile-i puteri, peste jumătate din totalitatea afecţiunilor acute cu care ne confruntăm. Dacă în urmă cu doar un deceniu, afirmaţiile acestea păreau poveşti, acum ele au fost dovedite.

“Da”, afirmă specialiştii, “vindecătorul” dinăuntrul nostru ştie să lipească oasele rupte, să regenereze celulele din piele, din sânge sau din ficat, să înlăture, cu ajutorul enzimelor reparatorii, defectele din ADN (substanţa ereditară).

Adeseori, toate acestea funcţionează fără un ajutor activ. Sistemul imunitar învinge fără probleme o răceală sau o infecţie intestinală, atâta vreme cât noi îi oferim organismului odihna necesară.

Dar lucrurile stau cu totul altfel, în cazul problemelor acute de sănătate. Cei ce se luptă cu un colon iritabil, migrene, reumatism, alergii sau dureri de spate persistente ar face bine să-şi activeze ţintit forţele vindecătoare, respectând cele 5 strategii pe care vi le prezentăm mai jos:

1. Eliberaţi drumul vindecării

Pentru a ne activa forţele de autovindecare pe care le avem de la naştere fiecare din noi, e nevoie, înainte de toate, să dăm la o parte blocajele pe care singuri ni le punem în drum.

Este vorba despre deprinderile greşite ale vieţii de zi cu zi, pe care nu le mai simţim ca nocive: fast-food-ul, lipsa de somn, fumatul sau excesul de alcool.

Cei ce dorm prea puţin, mănâncă în exces burgeri şi cartofi prăjiţi şi îşi menţin nivelul de stres ridicat anihilează complet capacitatea organismului de a se apăra, şi autovindecarea este blocată.

Printre recomandări, mai ales pentru supraponderali, se află şi porţiile mai mici în farfurie.

Reducerea caloriilor este una dintre cele mai eficiente măsuri, capabile să activeze vindecarea, mai ales în cazul afecţiunilor cronice.

După cum arată studiile, reducerea caloriilor atenuează artroza, hipertensiunea, diabetul şi migrenele, permiţând mecanismelor reparatorii genetice să funcţioneze mai bine.

2. Găsiţi-vă propria cale medicală

Experienţa arată că drumul spre vindecare nu este nici drept şi nici previzibil. Este nevoie, adeseori, de răbdare şi de flexibilitate. Pentru că bolile grave nu pot fi eradicate doar prin puterea plantelor, a luminii sau a gândirii.

Celor ce combină inteligent medicina alopată cu metode complementare, tratamente cu plante, medicina tradiţională chineză sau indiană, acupunctură, homeopatie, mişcare şi sport, li se deschid noi perspective.

În multe cazuri, chiar şi simpla decizie de a lua frâiele vindecării în propriile mâini produce primii paşi spre vindecare.

Recomandare: Întrebaţi medicul de familie ce metode alternative aţi putea folosi şi profitaţi de experienţa altor pacienţi.

3. Ieşiţi din zona de confort

O mare parte din forţele de autovindecare funcţionează după o schemă pe care medicii o numesc “principiul reacţiei la stimuli”: un impuls din exterior, primit de organism, îi repune acestuia, încet-încet, în funcţiune forţa destabilizată.

Acest impuls (de obicei este vorba de ceva care irită) este folosit de o mulţime de metode terapeutice: de la tratamentele cu apă caldă şi rece ale lui Kneipp, la acele înfipte în piele de acupunctori şi până la masajele musculare.

Şi puterea vindecătoare a mişcării funcţionează, parţial, după acest model. Activitatea fizică “împinge” dozat organismul să iasă din zona sa de confort. Succesele sunt, uneori, senzaţionale.

Astmaticii “antrenaţi” fizic fac mai rar crize de sufocare, diabeticilor de tip 2 le scade nivelul glicemiei şi nevoia de insulină, iar persoanele cu depresii îşi recâştigă încrederea. Mişcarea ca medicament acţionează cu succes chiar şi în terapia anti-cancer. M

ai ales în cazul cancerului intestinal, sportul reduce rata de mortalitate cu 30 de procente. Este mai mult decât s-ar putea spera de la chimioterapie.

4. Făceţi-vă aliaţi de nădejde

Relaţiile cu familia şi prietenii reduc numărul îmbolnăvirilor şi grăbesc regenerarea. Este o observaţie pe care o fac tot mai mulţi medici în legătură cu pacienţii lor. Persoanele cu forţe de autovindecare puternice se află, de regulă, într-un echilibru psihic şi social.

Explicaţia o oferă psihoneuroimunologia, care se ocupă cu “colaborarea” dintre psihic şi imunitate. “Implicat în relaţiile sociale şi neapăsat de spaime sau de stresul cronic, sistemul imunitar al organismului funcţionează, în mod evident, mai bine”, spun experţii.

Sprijinul vine şi din partea unor “susţinători” din alte “lumi”: Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului. Sute de studii ajung la concluzia că oamenii care urmează regulat o practică spirituală au nevoie de mai puţine calmante după o operaţie, depăşesc mai repede o depresie sau se vindecă mai uşor după un atac de cord.

Faptul că spiritualitatea acţionează ca un medicament are multe cauze. Stresul dăunător poate fi, de pildă, redus, dacă ne putem “delega” grijile, către o instanţă superioară. Şi trăirea transcendentală din timpul meditaţiei sau al rugăciunii reprimă neliniştile lumeşti şi durerile.

5. Acordaţi-vă pauze regulate de odihnă (refacere)

Medicul dinăuntrul nostru atinge forma maximă atunci când organismul îşi găseşte odihna. Relaxarea stimulează procese extrem de importante din trup.

Irigarea cu sânge se ameliorează, iar procesele inflamatorii cedează. Şi pentru că infecţiile produc numeroase boli, de la arterioscleroză, infarct miocardic şi reumatism, până la intestinul iritabil, odihna şi relaxarea acţionează ca un remediu universal.

Practicaţi consecvent respiraţiile urmărite mental şi luaţi-vă mai multe pauze de relaxare pe zi.

Atenţie! 4 simptome care cer intervenţia medicului

Autovindecarea îşi are şi ea limitele ei. În cazurile următoare, trebuie consultat medicul:

* Febră: Dacă scade şi creşte brusc sau dacă ţine mai multe zile.

* Scăderea în greutate: Dacă se pierd peste 5% din totalul de kilograme în 3 luni (involuntar).

* Dureri de spate: Dacă apar însoţite de febră şi paralizie (la picioare).

* Dureri de cap: Dacă sunt puternice, însoţite de febră, ceafă înţepenită sau de simptome neurologice (de ex. dereglarea vederii).

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Irina Binder, atac dur la adresa celor care uită să fie români, după ce pleacă din țară: “Como se dice ești proastă?”

De curând, ne-a surprins o postare plină de revoltă, scrisă chiar de celebra scriitoare Irina Binder. Aceasta și-a exprimat părerea cu privire la persoanele care vin în țară, în vacanță, și se comportă execrabil cu angajații români. Iată ce a relatat!

„Sorin are 23 de ani și este ospătar. Își face meseria cu mult drag. Colegii îl iubesc pentru că este harnic, săritor și dispus mereu să ajute pe toată lumea.

El nu se plânge niciodată: nici de oboseală, nici de clienții imposibili, nici de picioare înghețate atunci când umblă iarna încălțat cu pantofi. Zâmbește mereu și este acel gen de ospătar căruia chiar dacă îi spui “adu-mi și mie o cola”, el nu renunță la formulele de politețe. Nici măcar cu adolescenții și tinerii care-l tutuiesc. Îi respectă pe toți.

Ochii lui transmit seninătate și bunătate. Dar nimeni nu știe povestea lui. Colegii știu că uneori trebuie să plece de la serviciu și îi roagă să-l înlocuiască o oră. Se revanșează mereu stând peste program, făcând schimb de ture cu colegii care au viață socială, nu ca el…

Maria, colega lui, mi-a spus: de multe ori mi-a dat tot ciubucul lui când mă plângeam că nu mai am bani până la salariu și niciodată nu i-a primit înapoi.

SORIN NU ȘI-A DORIT SĂ DEVINĂ OSPĂTAR…

A visat mereu să lucreze în aviație și a învățat cât de mult a putut pentru a-și împlini visul. Doar că… într-o zi a fost nevoit să renunțe la visurile lui. Mama lui, care l-a crescut singură, a paralizat. Și Sorin a rămas cu toate responsabilitățile și grijile. Avea doar 17 ani când s-a angajat ca picolo. Și de atunci a muncit pe rupte. Nu are prieteni, nu are viață socială.

Nu și-a permis nici măcar banchetul de sfârșit de liceu. Și chiar dacă și-ar fi permis meniul de la restaurant, nu ar fi avut cu ce să să se îmbrace. A sacrificat tot ce a putut.

În fiecare zi în care lucrează, Sorin fuge acasă să o întoarcă pe mama lui care este complet invalidă. Și să o hrănească. Sorin o spală, o piaptănă și îi povestește despre munca lui.

Când nu este la muncă, Sorin face curățenie în casă, spală, calcă, face cumpărături. Nu are timp liber pentru el. Nu are nici măcar timp liber pentru a visa. Nu are prieteni. Singura lui relaxare este cititul. Îi citește și mamei lui.

LUMEA VEDE UN BĂIAT TÂNĂR, ÎNALT ȘI SLAB, CU OCHI NEGRI ȘI BLÂNZI ȘI UN ZÂMBET CALD… UN SIMPLU OSPĂTAR.

Și vii tu, o țoapă cu figuri de Italia să-l umilești pe acest băiat. Vii tu, ca multe altele ca tine, venite în concediu în România și faci pe marea deșteaptă și fițoasă și, deși nu ești capabilă nici măcar să comanzi din meniu ceea ce vrei (trebuie să fii tare deșteaptă să îți uiți limba maternă în puținii ani de când lucrezi în Italia) și să ceri “patata” în loc de cartofi, de parcă nu ai auzit, rostit și mâncat cartofi timp de 30 de ani cât ai stat în România…

Și strâmbi din nas la orice fiindcă ție îți pute totul în rahatul ăsta de țară și trebuie să-ți validezi aerele de “contesă”, vorbind de sus și umilindu-i pe cei ca Sorin care, după părerea ta, îți sunt inferiori și trebuie să te slugărească și să-ți suporte apucăturile de țoapă stridentă, vulgară, grețoasă și închipuită. Che cazzo?!!!

Și eu ce ar trebui să fac? Să asist ca un spectator cum o proastă frustrată insultă și umilește un om care se străduiește să-și facă treaba cât mai bine? Să nu scriu despre țoapele ca tine, cam multe din păcate, la fel de stridente, vulgare, proaste, agresive și dizgrațioase menite parcă să arate cât de urâtă poate fi specia umană, că-mi vor sări la jugulară sensibilii la adevăr, cei care citesc pe sărite și cei care cred că sunt prea negativă?!

Cu cât este un om mai mic, cu cât se simte mai neimportant și mai nimeni, cu atât mai mult se străduiește să îi minimalizeze pe alții, să își arate superioritatea, să umilească, să rănească. Come se dice…? Vaffanculo! Sper că… capisci!

Cât despre Sorin… într-o zi va pilota unul dintre avioanele cu care vii tu de la Italia și eeeeee… sper să nu mai aibă neșansa să-ți vadă mutra antipatică spoită ca la circ, să-ți audă vorbitul prostesc și să asiste la apucăturile tale de româncă nerușinată care îi face de rușine pe românii normali, buni și frumoși.”

Chirurgul Radu Zamfir, ”salvatorul din Apuseni”: << Motocicleta m-a dus la congrese în toată Europa. Costumul, cămăşile şi pantofii veneau cu avionul, prin bunăvoinţa unui coleg, iar eu cu vântul şuierâd pe la urechi>>

Radu Zamfir are 44 de ani şi este un chirurg pe care accidentul aviatic din 20 ianuarie 2014, din Munţii Apuseni, l-a transformat într-un subiect de ştire.

Au trecut patru ani de la accidentul în care şi-au pierdut viaţa pilotul Andrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar alţi trei medici şi un pilot au fost răniţi grav. Doctorul Zamfir, cu răni superficiale, a sărit în ajutorul celor care au avut nevoie de el până la sosirea echipajelor de salvare. Acum, patru ani mai târziu, chirurgul a învăţat să ia ce-i mai bun de la viaţă. Îşi adoră familia, iubeşte motoarele şi nu poate trăi fără să intre în sala de operaţii.

Cum a început această aventură? Cum v-a fost copilăria?

M-am născut în Bucureşti, în Balta Albă. Iar la puţin timp după eveniment, ne-am mutat. Aşa încât am copilărit în zona Iancului. Eram un copil ca oricare altul, poate cu nişte preocupări neobişnuite, în sensul că urmăream, cu o curiozitate şi o perseverenţă de neaşteptat pentru vârsta aceea, animale mici şi insecte. Asta nu mă făcea deloc un singuratic. Dimpotrivă, mi-am păstrat până acum prietenii de la grădiniţă.

Îmi amintesc cum plecam dimineaţa cu tata la grădiniţă şi mă punea pe scară, în faţă, iar el venea în spatele meu, agăţat de bara de la tramvai. Sau cum să fi uitat coada la carne, de la ora 5, la lapte? Prima dată când am învăţat ce înseamnă coadă a fost când m-a lăsat o mătuşă la rând. Însă eu nu ştiam ce trebuie să fac, aşa că am stat pe loc şi mi-a trecut rândul. Bineînţeles că m-a certat: ce ai făcut, Radule? Ai pierdut timpul? Şi atunci mi-a explicat noţiunea de coadă. Mulţi ani mai târziu, am operat-o când avea 92 de ani şi a mai trăit vreo câţiva ani după aceea. Era sora bunicului meu.

Cum a apărut dorinţa de a deveni medic?

Trebuie să recunosc că de mic urmăream cărţile bunicului meu, Gheorghe Dumitru Grigorescu. A fost chirurg într-un spital din Adjud, un oraş mic din Vrancea, iar la vârsta pensionării s-a mutat cu noi, la Bucureşti. El m-a influenţat decisiv în meseria asta. Am impresia că în mod deliberat îmi lăsa tratatele de medicină la îndemână. Să arunce o nadă. Eu, curios, le deschideam şi nu le mai lăsam din mână. Şi a funcţionat. A fost suficient de subtil încât să nu îmi spună explicit fă asta sau asta, că aşa e bine. I-am pus tot felul de întrebări, până am înţeles ce înseamnă viaţa de medic.

Practic, am înţeles esenţialul: că este metoda cea mai directă de a salva viaţa unui seamăn. Şi aşa m-am hotărât să îl urmez. Eram prin clasa a IX-a când eu şi vărul meu din Timişoara i-am promis că o să ne facem doctori. Dintre noi, doar eu m-am ţinut de cuvânt. L-am pierdut prin clasa a X-a, la 84 de ani. A fost ceva fulgerător, a făcut un accident vascular. Nu a apucat să mă vadă la facultate, dar cumva cred că a apucat să mă vadă, mai de departe şi cred că e mândru că am ales meseria de medic.

De unde pasiunea pentru motoare? Există această opinie, poate clişeu, cum că ţinteşte o promisiune a libertăţii atunci când cineva alege să se dea jos din maşină şi să se urce pe motor. Aşa să fie şi la dvs?

La mine, pasiunea pentru motoare a început în studenţie. Mergeam la mare cu gaşca, la Costineşti, şi întotdeauna aveam nişte bani puşi deoparte să mă dau cu ski-jet-ul. De aici e uşor să te duci cu gândul că ai putea să te simţi la fel pe motor. Aşa că mi-am luat permis şi apoi motocicletă. Primele două motoare, nişte producţii sovietice, se numeau Ural şi erau copiile imperfecte ale motoarelor BMW din timpul celui de-al doilea război mondial, însă din materiale mai proaste. Ele au contribuit din plin la perfecţionarea mea în mecanică.

Eu fac parte din prima categorie.

Accidentul aviatic din Apuseni v-a adus pe ecranele televizoarele, în breaking news. Cum resimţiţi, acum, ce s-a întâmplat atunci? Ce vă mai amintiţi?

Îmi amintesc tot dar caut să mă îndepărtez cât mai mult de tot ce s-a întâmplat atunci pentru că orice întoarcere la acele momente doare.

Este regretabil ce s-a întâmplat. Eu am reuşit să depăşesc momentul acela doar prin faptul că am făcut 200% din ce putea să facă un om pus în acea situaţie. Şi am realizat acum ceea ce mi-au spus pacienţii în tot acest timp: domnule doctor, dumneavoastră aţi scăpat să ne scăpaţi şi pe noi! Pentru asta cred că m-a lăsat Dumnezeu în viaţă. Aş mai completa că m-a lăsat să fiu alături de familie, să îmi văd copiii crescând.

În după-masa aceea mi-am văzut de câteva ori moartea cu ochii. Nici nu am avut timp să îmi fie frică. Am fost doar spectator neputincios al prăbuşirii. Nu am avut nicio reacţie. Şi, reluând statistica accidentelor aviatice, am realizat că am fost în afara statisticii. Poate că pe alţii i-ar fi schimbat lucrul acesta, în bine, în rău, cine ştie? Dar eu sunt acelaşi. Am operat la două săptămâni de la accident, iar pacienta de atunci a venit câteva luni mai târziu la control şi mi-a amintit. Am acelaşi loc de muncă, am aceeaşi familie, chiar puţin mai numeroasă, de când a apărut şi Sonia. Sunt acelaşi om. Poate un pic mai înţelept. În sensul că am devenit omul care conştientizează că trebuie să se bucure de fiecare moment din viaţă.

Papa Francisc: 10 principii după care ar trebui să ne ghidăm viața

Papa Francisc a prezentat zece principii după care ar trebui să ne ghidăm viaţa pentru a putea fi mai fericiţi, într-un interviu acordat publicaţiei „Viva“,
Trăiţi şi lăsaţi-i pe ceilalţi să trăiască

„Acesta este primul pas către pace şi fericire“, consideră Papa. Toată lumea ar trebui să fie ghidată de acest principiu, a mărturisit Suveranul. În Roma există o expresie similară care spune „Mergeţi mai departe şi lăsaţi-i şi pe cei din jurul vostru să facă acelaşi lucru“.

Fiţi deschişi cu ceilalţi

Oamenii trebuie să fie deschişi şi generoşi faţă de semenii lor, pentru că „dacă se închid în sine, riscă să devină egoişti“.

Abordaţi viaţa cu calm

Petreceţi timpul liber într-un mod sănătos. „Consumerismul ne-a adus anxietate“, a declarat Papa, care îi sfătuieşte pe părinţi să-şi petreacă timp jucându-se cu cei mici şi să stingă televizorul atunci când se strâng în jurul mesei.

Duminicile ar trebui să fie zile de sărbătoare

Angajaţii ar trebui să aibă duminicile libere pentru că, spune el, „duminicile sunt pentru familie“.

Găsiţi modalităţi inovatoare pentru a crea locuri de muncă decente pentru cei tineri

„Trebuie să fim creativi când vine vorba de tineri. Dacă nu vor avea oportunităţi, se vor apuca de droguri şi vor fi mult mai predispuşi suicidului“, a explicat suveranul.

Respectaţi şi aveţi grijă de natură

Degradarea mediului „este una dintre cele mai mari provocări pe care trebuie să le învingem“. „Cred că o întrebare pe care nu ne-o punem este: Oare nu se sinucide umanitatea cu această utilizare tiranică şi fără discernământ a naturii?“.

Încetaţi să fiţi negativişti

„Nevoia de a vorbi urât despre ceilalţi denotă o stimă de sine scăzută. Asta înseamnă că Mă simt atât de neînsemnat încât în loc să încerc să mă ridic, îi dobor pe ceilalţi“, a mai spus Papa.

Respectaţi convingerile celorlalţi

„Îi putem inspira pe ceilalţi prin mărturii, dar cel mai rău lucru este propaganda religioasă“.

Luptaţi pentru pace

„Trăim într-o perioadă marcată de multe războaie, iar apelul la pace trebuie să fie strigat. Pacea dă uneori impresia de linişte, dar pacea nu este niciodată linişte, pacea este întotdeauna proactivă şi dinamică“.

SURSA

Închisoare până la 3 ani pentru arborarea unui alt drapel decât cel național. Lipsa drapelului aduce amenzi de 50.000 de lei (proiect)

Închisoare până la 3 ani pentru arborarea unui alt drapel decât cel național, iar lipsa drapelului aduce amenzi de 50.000 de lei, potrivit unui proiect de lege depus în Senat de parlamentarii de la PMP, în frunte cu fostul președinte Traian Băsescu.

Potrivit inițiativei legislative, arborarea necorespunzătoare a drapelului României, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice, poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 25.000 lei și 50.000 lei. Inițiatorii proiectului legislativ propun și pedepse cu închisoarea.

Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani arborarea drapelelor altor state, decât în situația vizitelor oficiale, când se arborează și drapelul țării oaspete, dar și arborarea drapelului Unităților administrativ-teritoriale neaprobat conform legii.

Constatarea acestor contravenții/infracțiuni se va face de către persoanele ”împuternicite de ministrul de interne, de către prefect sau de împuterniciții acestuia” și va fi aplicată conducătorului autorității sau instituției publice, primarului, președintelui consiliului județean, precum și persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârșirea contravenției sau infracțiunii.

Inițiativa legislativă mai prevede:

a) Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite, cu respectarea prezentei legi.

b) Arborarea drapelului României la manifestările care se desfășoară sub egida organizațiilor internaționale se face potrivit reglementărilor și uzanțelor internaționale.

c) În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat și drapelul Uniunii Europene.

d) Drapelul Unităților administrativ-teritoriale se arborează doar în asociere cu drapelul României astfel: în dreapta drapelului României sau în mijloc când cele două drapele sunt însoțite de drapelul Uniunii Europene.”

Semnatarii inițiativei legislative sunt:

Bădulescu Dorin-Valeriu – senator PMP; Băsescu Traian – senator PMP; Covaciu Severica-Rodica – senator PMP; Ganea Ion – senator PMP; Ionașcu Gabi – senator PMP; Lungu Vasile-Cristian – senator PMP; Talpoș Ioan-Iustin – senator PMP; Bichineţ Corneliu – deputat PMP; Bozianu Nicoleta-Cătălina – deputat PMP; Codreanu Constantin – deputat PMP; Cristache Cătălin – deputat PMP; Movilă Petru – deputat PMP; Paşcan Emil-Marius – deputat PMP; Sămărtinean Cornel-Mircea – deputat PMP; Sefer Cristian-George – deputat PMP; Simionca Ionuţ – deputat PMP; Tabugan Ion – deputat PMP; Todoran Adrian-Mihăiţă – deputat PMP; Tomac Eugen – deputat PMP.

Parlamentarii PMP afirmă că în legea 75/1994 apare sintagme ”drapelul Consiliului Europei”, care trebuie schimbat cu ”drapelul Uniunii Europene”. În plus, spun inițiatorii, legislația actuală nu prevede sancțiuni pentru arborarea unor steaguri, altele decât cel național sau pentru lipsa arborării steagului României la abnumite ceremonii sau la unitățile administrativ-teritoriale.

Recent, străzile din Sfântu Gheorghe au fost decorate cu steagul Ungariei. Municipiul Sfântu Gheorghe a fost decorat, pe 13 martie, cu steaguri roșu-alb și verzi, pentru că după-amiază urma să aibă loc vernisajul unei expoziții comemorative organizate de Institutul Balassi-Centrul Cultural Maghiar.

Suzeta sau suptul degetului – ce este mai daunator pentru copil, potrivit specialistilor

Unii copii ar sta toata ziua cu suzeta in gura. Altii, pe de alta parte, refuza suzeta insa au obiceiul de a isi suge degetul. Iata care dintre aceste obiceiuri este mai daunator, potrivit specialistilor in domeniu!

Sugerea suzetei sau a degetului are efecte calmante asupra copilului, de aceea cei mici devin dependenti de aceste activitati. Exista multe voci care sustin ca atat suzeta, cat si degetul, pot deforma muscatura copilului, determinand dintii sa creasca stramb. Ei bine, specialistii ne linistesc, asigurandu-ne ca daca cel mic renunta la sugerea suzetei ori a degetului pana la varsta de 2 ani, dantura acestuia nu ar trebui sa aiba deloc de suferit.

Avantajele si dezavantajele folosirii suzetei

Marele avantaj al utilizarii suzetei consta in faptul ca reduce riscul de moarte subita, care este destul de mare in randul nou nascutilor.

Un alt avantaj al suzetei este acela ca, spre deosebire de deget, poate fi luata in orice moment copilului. Asadar, parintele poate lasa copilul sa suga suzeta numai pe timpul noptii, pentru a adormi mai usor, ori atunci cand are nevoie sa se linisteasca in timpul unei crize de plans.

In timpul zborului cu avionul, mai ales la decolare si la aterizare, suzeta il poate ajuta pe copil sa cotracareze efectele modificarii de presiune asupra urechilor.

Exista si dezavantaje ale suzetei

Unul dintre acestea este riscul crescut de infectii la nivelul urechii. Un alt dezavantaj consta in faptul ca cel mic se poate juca in timp ce suge suzeta, asa ca va fi mai tentat sa stea cu ea in gura si pe timpul zilei, ceea ce inseamna ca isi va folosi mai putin vocea si poate invata sa vorbeasca mai tarziu decat ar face-o in mod normal.

Avantajele si dezavantajele sugerii degetului

In uter, fatul isi suge degetul inca de cand are 12 saptamani. Nou-nascutii au, de asemenea, instinctul de a isi suge degetul – asadar, acest gest are efecte calmante asupra bebelusului. In general, copiii isi sug degetul seara la culcare si avantajul este ca, spre deosebire de suzeta, pentru sugerea degetului copilul nu are nevoie de niciun ajutor. Cand ii cade suzeta din gura in somn bebelusului, acesta poate incepe sa planga si sa tipe, astfel incat parintele sa i-o puna din nou in gura. In cazul degetului, aceasta problema dispare.

Un alt avantaj al preferintei copilului pentru deget consta in faptul ca degetul nu poate fi supt in timp ce copilul se joaca, ceea ce inseamna ca acest obicei va fi practicat mai rar.

Exista insa si dezavantaje ale sugerii degetului de catre copil:

Unul dintre acestea este acela ca degetul poate fi murdar, iar copilul ingereaza astfel microbi de fiecare data cand isi baga degetul in gura.

Un al doilea dezavantaj consta in faptul ca riscul de dependenta este mai mare atunci cand vorbim despre sugerea degetului. Copiii au tendinta sa isi pastreze acest obicei mai mult timp decat in cazul suzetei.

Suzeta vs deget – ce e mai indicat?

Indiferent de preferintele parintilor si de recomandarile specialistilor, copilul va face alegerea pe cont propriu. Unii copii prefera suzeta, altii degetul, insa exista si copii care refuza ambele variante.

In ambele situatii este important ca dupa varsta de 2-3 ani, parintele sa faca eforturi pentru a dezvata copilul de un asemenea obicei. Cu cat copilul suge suzeta sau degetul pentru mai mult timp, cu atat riscul de deformare a muscaturii si de crestere a dintilor intr-o postura nefireasca este mai mare.

Medicul pediatru iti poate oferi sfaturi in acest sens – discuta cu el pe aceasta tema si ia cea mai buna decizie pentru copilul tau.

Florian Stefan, neurochirurgul cu peste 800 operații pe creier – Deși este unul dintre cei mai buni din lume, medicul trăiește în anonimat

A realizat peste 880 de operații pe creier devenind unul din cei mai importanți neurochirurgi ai lumii şi trăieşte în anonimat, la Cluj. Q Magazine l-a găsit ! Ce înseamnă să fii medic? Să fii în postura acelui om de care se leagă speranţa cea mai de preţ a oamenilor: speranţa la sănătate, speranţa la viaţă…

Nicio altă profesie nu oferă graţia divină a relaţiei cu un om în ochii căruia speranţa şi disperarea, frica şi încrederea, se îngemănează. Şi nu există răsplată, nu este bucurie mai mare decât aceea de a aduce zâmbetul pe chipul unui om aflat în suferinţă. Iar când faci acest lucru în fiecare zi înseamnă că eşti un om împlinit. Sunt clipe magice pe care nicio altă profesie nu are privilegiul de a le trăi, relaţia medic-pacient nu poate fi reprodusă la nicio altă scară. Iar această relaţie nu poate fi înţeleasă pe deplin decât de cei aleşi să o trăiască.

Cum ați devenit medic? Destin sau har?

Nu ştiu, copil fiind, să fi avut alt vis decât acela de a fi medic, „atunci când voi fi mare”. Am avut șansa să vin pe lume într-o familie în care unul din chipurile legendare a fost bunicul meu, un om pe care nu l-am cunoscut, dar despre care mi s-a povestit, un om pe care l-am descoperit din poze, și pe care mai mult mi l-am imaginat. Medic de excepție, cu studii efectuate la Budapesta și Berlin, un om despre care îmi povesteau părinții mei că se apleca cu aceeași dăruire atât asupra celor săraci cât și asupra celor avuți.

După o carieră de medic militar, după Marea Unire, s-a orientat spre patologia pediatrică, devenind un medic pediatru foarte căutat în Târgu Mureș, acolo unde a profesat până la sfârșitul vieţii. A fost apoi fratele tatălui meu, medic militar, care a reușit să devină un nume în medicina internă a Spitalului Militar Sibiu, unde a profesat până la pensionare, fiind multă vreme comandant adjunct al Spitalului. În acest context nu a fost greu pentru mine să aleg de timpuriu cariera de medic. Sunt la a treia generație de medici în familia mea, dar tradiția nu se oprește aici pentru că fiul meu, Alexandru, este student în anul 6 la medicină.

A terminat facultatea cu 10,50

Ce v-a determinat să alegeți neurochirurgia?

Cred că eu și neurochirurgia „ne-am dat întâlnire”. Eram elev la liceu, în clasa a X-a, la un liceu din Miercurea Ciuc, când, într-o zi, am citit un articol în revista „Ştiință și Tehnică”. Era un articol despre creier, despre posibilitățile oferite de noul mijloc de investigație introdus atunci, „Computer Tomografie”.

A fost „dragoste la prima vedere”, mi s-a părut fascinant să poți să operezi pe creier. Până atunci nu auzisem despre așa ceva, nu îmi puteam imagina cum poți să atingi ceva ce definește viața… De aici încolo, lucrurile au decurs relativ simplu: am făcut tot ce a depins de mine ca să îmi ating țelul. Am intrat la facultate cu unicul gând de a face, ca specializare, Neurochirurgia.

Cea mai simplă cale, în acele vremuri, era să învăț cât mai bine, să obțin media cea mai mare, pentru că atunci, cei care terminau facultatea cu 10 erau reținuți în învățământ , în universitate. Așa ca indiferent ce materii aveam de studiat, că era vorba de Anatomie sau Socialism Ştiințific, Fiziopatologie sau Economie Politică, m-am străduit să obțin notă maximă. Și am obținut-o, pentru că am terminat facultatea în 1986 cu media 10. De fapt cu 10,50, pentru că studenții care aveau și activități extracuriculare importante, iar eu am fost 4 ani vice-președinte cu activitatea cultural-educativă, dar mai ales „Șeful” brigăzii artistice a IMF (Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca), primeau un bonus de 0,5 puncte la media finală.

Aţi avut un mentor?

Da. Se întâmpla în vacanța dintre anul 2 și 3 când, cu ajutorul profesorului meu de Anatomie, regretatul Victor Ciobanu, care îmi cunoștea dorința de a face neurochirurgie, am fost prezentat domnului Dr. Gheorghe Mureșan, cel care avea să-mi devina mentor. La prima întâlnire, pe holul de la parterul clinicii, mi-a spus:

«Dacă vrei să faci neurochirurgie, atunci te duci și te tunzi, îți iei un costum alb, papuci de clinică și te prezinți la mine». A doua zi, tuns regulamentar și îmbrăcat în alb din cap până în picioare, m-am prezentat din nou, iar când m-a văzut, Dr. Mureșan m-a întrebat: «tu cine eşti?». Uşor descumpănit, i-am răspuns că sunt cel căruia i-a spus să se tundă și să vină îmbrăcat cum trebuie dacă vrea să facă neurochirurgie.

«Atunci poate că o să iasă ceva de capul tău», a fost replica domnului doctor. Din acel moment viața mea s-a legat de Neurochirurgie, mi-am petrecut timpul liber şi vacanțele în clinica de neurochirurgie. Eram pe atunci un fenomen singular, eram „copilul de trupă” al clinicii, mi se spunea „Junior”.

Să nu lăsam ca teama de a face ceva pentru a nu greși să învingă curajul de a face tot ce se poate pentru a salva o viață…

În aceeaşi perioadă aţi cunoscut-o şi pe soţia dumneavoastră…

Trebuie să recunosc că am fost un privilegiat al sorții întâlnind în aceeași perioadă cei doi piloni care mi-au definit viața personală și profesională. Am crescut împreună cu soția mea, Emese, și împreună cu Neurochirurgia. Soția nu numai că mi-a înțeles pasiunea, dar m-a și sprijinit în mod constant în realizarea visului meu, trecând de multe ori propria carieră pe plan secund, fără însă a o neglija.

Un doctor al recordurilor

Anul trecut ați făcut 880 de operații pe creier. Sunt puțini neurochirurgi care ajung să efectueze atât de multe operaţii…

Nu doar pe creier! Am făcut şi pe coloana vertebrală, pe măduva spinării, pe sistemul nervos, în general. Trebuie să recunosc că această cifră, la fel ca și cele din ultimii 6-7 ani, care n-au scăzut sub 700 de operații/an, este aproape incredibilă pentru un neurochirurg din Europa Occidentală sau SUA.

Însă nu țin neapărat să mă laud cu asemenea cifre și nici nu-mi propun să bat noi și noi recorduri. Încerc să ajut cât mai mulți oameni. Nu aș fi ajuns aici dacă un procent extrem de mare al celor care au venit ca pacienți în clinică nu ar fi plecat acasă bine sau foarte bine. Dacă rezultatele intervențiilor chirurgicale nu ar fi fost foarte bune nu m-ar fi căutat un număr atât de mare de pacienți.

De fiecare dată, la început de an, îmi propun să reduc numărul de operații pentru că este greu și pentru mine să petrec atâtea sute de ore în operație. Dar de fiecare dată , atunci când fac bilanțul anului care a trecut, constat că am operat, dacă nu la fel, atunci ceva mai mult ca în anul precedent. Și asta pentru că mi-e greu să refuz un om care mă roagă să-l ajut. Și care îmi spune că el așteaptă cât este nevoie doar să fie operat de mine. Cum poți să refuzi un părinte disperat care te imploră să-i operezi copilul? Sau cum să spun «nu» unui prieten, unui confrate, unui om simplu sau unei vedete că sunt prea ocupat ca să-l operez?

Nu mă întâlnesc în fiecare zi cu moartea, ci cu posibilitatea de a prelungi sau chiar a reda viața.

Medicul își trăiește viața într-un anonimat deplin.

Dormi cu pisica în pat sau în cameră? Iată ce trebuie să știi

Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism. Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav.

Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.

PISICA SIMTE DACĂ TE DOARE CEVA

Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.

Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine.

Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze.

Înainte de toate, micuţele patrupede pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.

PISICA ŞI INIMA

Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică.

Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă.

Conform observaţiilor făcute de cercetători americani, în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%.

Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.

PISICA ŞI CREIERUL

Un alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei.

Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei.

Pentru stimularea acestor centri, în Orient se fabrică bile speciale. Câte două asemenea bile se ţin zilnic în fiecare palmă, rostogolindu-le.

La noi această practică nu este răspândită, în schimb ne putem mângâia câinele sau, cu o eficiență şi mai mare, pisica. Specialiştii au mai observat că aceste animale ajută la reducerea mai rapidă a febrei în cazul persoanelor răcite sau gripate, calmează senzaţiile dureroase şi chiar întăresc oasele!

Conform uneia dintre ipoteze, torsul ar fi sursa acţiunii terapeutice a pisicilor. S-a măsurat şi frecvenţa pe care o are torsul pisicii – între 25 şi 50 Hz.

MOTAN SAU PISICĂ?

S-a stabilit că, în pofida universalităţii lor, reprezentanţii familiei pisicilor se specializează totuşi în diverse afecţiuni. De exemplu, influenţa bioenergetică a unei pisici este cu mult mai puternică decât cea a unui motan.

Pisicile „fetiţe” vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii.

Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul. Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor.

Pisicile siameze, pe lângă faptul că sunt de mare ajutor în tratarea răcelilor, au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.

NEAGRĂ, ROŞCATĂ SAU CENUŞIE?

S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă şi, de aceea, sunt de neînlocuit în curăţenia energetică a locuinţelor cu multă aparatură electrică.

Una sau chiar două-trei asemenea pisici pot să-i calmeze pe stăpânii exagerat de impulsivi şi temperamentali.

Ferindu-şi stăpânul de excesul de energii negative, pisicile ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne.

În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile.

Exercițiile secrete pentru vindecarea bolilor și prelungirea vieții

De vreun secol încoace lumea occidentală se străduieşte să explice una dintre cele mai enigmatice tehnici terapeutice cunoscute: Quigong – arta stăpânirii energiei’, misterul după care Tao, Calea, poate ajuta la vindecarea bolilor şi la prelungirea vieţii.

Despre exerciţiile quigong, legenda spune că în urmă cu 5000 de ani, undeva în nemărginirile Chinei, într-o mânăstire pierdută de lume, un împărat mai bătrân ca vremea a născocit în taină o artă misterioasă, cu ajutorul căreia să-şi păstreze tinereţea şi puterile.

Apoi, în atâta amar de milenii foarte puţini oameni au ajuns să stăpânească întregul secret al artei tainice, iar astăzi există în toată lumea doar câțiva Mari Maeştri care ştiu cu adevărat tot ceea ce ştia şi bătrânul împărat.

Un antrenament special quigong este, pentru cei ce n-au văzut niciodată, un spectacol fascinant, un simbol al celor opt paşi din această artă pe care fiecare îi are de făcut către descoperirea puterii din sine.

Participanții păşesc în tăcere împreună cu sensei, unul după altul ca şi cum ar merge către un loc sacru iar de undeva din spate vine o muzică uşoară abia auzită. Sunete prelungi, modulate, tânguitoare, cu clinchetiri de cristaluri ciocnite. Cu ochii închişi, prind să se legene uşor, ca într-un abndon, în faţă şi în spate, apoi cu toţii înalţă mâinile către soare cu palmele deschise ca şi cum l-ar cuprinde şi ar îmbrăţişa aerul cald. Încep apoi un fel de balet straniu, cu gesturi alungite, feline, cu răsuciri, întinderi şi schimbări de poziţie. Împletirile ciudate ale mâinilor şi trupurilor subţiri, se înşiruie, se prelungesc una în alta și ai senzaţia că oamenii desenează un text scris într-o limbă necunoscută, cu litere dintr-un alfabet de mult uitat. Lebăda…Călăreţul de Fier… Călăreţul din Shaolin… La final îşi împreunează palmele la piept şi se înclină adânc şi ceremonios ca şi cum ar mulţumi unui public invizibil, soarelui, aerului, vieţii şi întregii naturi din jurul lor.

Baletul complicat e de fapt un sistem vechi de exerciţii prin care energia corpului este reechilibrată şi „trimisă’, dirijată către punctele aflate în suferinţă. În limba chineză el poartă numele taijiquan’ care înseamă şcoala celor 1000 de şcoli ale energiei’ și pare a fi esenţa celebrelor „daoyin’, exerciţiile secrete pentru longevitate care, vreme de mii de ani, au fost ţinute în cel mai adînc secret, fiind rezervate doar împăraţilor chinezi. Exista de fapt foarte puţine lucruri pe care le ştim cu adevărat despre medicina taoistă- considerată încă, una dintre cele mai misterioase practici ale lumii- și despre lumea exercițiilor quigong. Lumea invizibilă este, în concepţia maeştrilor chinezi, un sistem de forţe sub formă piramidală, în care toate izvorăsc dintr-o singură sursă: Tao. Există în acest univers doi poli, trei puteri, patru elemente fundamentale, cinci energii, şase ki sau relele originare, şapte emoţii şi opt indicatori ai stării corpului. Daoyin este o parte cu totul specială a tradiţiei chineze, născută la poalele Himalayei, acolo unde nu pătrunde aproape nimeni, în spatele zidurilor celebrei mânăstiri Shaolin. În el se amestecă medicina tradiţională, filozofia, educaţia şi mişcările sportive. Exerciţiile lui au avantajul de putea fi efectuate fără dificultate, indiferent de vîrstă, cresc mobilitatea şi redau progresiv elasticitatea articulaţiilor, ameliorează starea generală de sănătate şi tonusul psihic. În plus, poţi să alegi singur combinaţii de exerciţii care se adresează unui organ bolnav sau unei anumite afecţiuni.

Cele două silabe, quigong, nu sunt nici pe departe vreun fel de dogmă, vreo religie sau o nouă doctrină. Quigong-ul nu este de fapt decât un mod de a trăi.

SURSA