Medic oncolog: ”Aproape în jumătate din cazuri, cancerul poate fi prevenit dacă evităm aceste lucruri”

Diagnosticul “cancer” tulbură viețile tuturor celor care se confruntă cu această afecțiune care, potrivit estimărilor va atinge un număr de 24 de milioane de îmbolnăviri, la nivel mondial, în 2035.

Bolnavi, membri ai familiei, personal medical, cu toții fac echipă pentru a învinge, trata și trece peste toate aspectele neplăcute ale bolii. Iar fiecare zi aduce vești bune de pe frontul luptei cu cancerul prin terapii noi, efecte adverse tot mai puține, șanse crescute de vindecare și o conștientizare tot mai mare asupra importanței prevenției.

5 elemente trecute în revistă de medicul primar oncolog Bogdan Gozman – membru al Societății Europene de Oncologie medicală – sunt esențiale în a depista și trata cu succes cancerul.

În primul rând, depistarea precoce este de luat în calcul pentru a crește șansele de vindecare. “Majoritatea formelor de cancer pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. De exemplu, în cancerul mamar, depistarea și tratarea bolii în stadiul I înseamnă o supraviețuire la 5 ani de peste 90-95%, în timp ce în stadiul III, aceasta scade la 50-60%, deci este vorba de o diferență foarte mare”, remarcă medicul Bogdan Gozman.

În doilea rând, evitarea tratamentelor alternative, care nu sunt dovedite ca fiind eficiente prin studii științifice, este imperativă. “Există în continuare o reticență a pacienților față de tratamentele oncologice din teamă, informații insuficiente despre beneficiile și reacțiile adverse, iar toate acestea îi fac să recurgă la “tratamente alternative” care, din păcate, sunt ineficiente (potrivit Agenției americane a medicamentului – FDA) și nu au niciun suport științific”, completează specialistul.

O a treia condiție esențială pentru a crește șansele de vindecare în cancer este abordarea fiecărui caz de către o echipă complexă de specialiști. “În prezent, tratamentele oncologice sunt extrem de complexe, existând numeroase opțiuni terapeutice, de multe ori cu eficiență apropiată, dar nu egală. Părerea mea este că întrunirea unei comisii oncologice este obligatorie pentru luarea celei mai bune decizii pentru pacient și stabilirea secvenței terapeutice optime”, adaugă dr. Gozman.

O a patra măsură importantă care poate fi hotărâtoare în prevenția și tratarea cancerului este evitarea factorilor de risc. De altfel, se estimează că până la 50 la sută dintre cancere pot fi prevenite printr-un stil de viață sănătos. “Există un consens internațional promovat de diverse organizații mondiale de sănătate potrivit cărora evitarea fumatului, alcoolului, noxelor, a sedentarismului și obezității, alimentația echilibrată, vaccinarea anti-hepatită B și HPV reduc riscul de cancer”, enumeră medicul oncolog situațiile periculoase, decisive în cancer.

Și nu în ultimul rând, specialiștii remarcă dezvoltarea terapiilor de ultimă generație care cresc gradul de personalizare a tratamentului și implicit, pe cel al reușitei. “Tendința în oncologie este de a introduce în tratamentul formelor de cancer medicamente moderne, așa-numita “terapia moleculară”, foarte diferită ca mecanism de acțiune față de citostaticele clasice și de multe ori, mult mai eficientă. Trebuie să amintim și progresele mari înregistrate în medicația adjuvantă chimioterapiei care combate sau atenuează reacțiile adverse cum ar fi grețurile, deprimarea sistemului imunitar, anemia”, concluzionează medicul.
Sursa

5 semne ca ficatul este plin de toxine si ca vei acumula kilograme in plus (cum sa opresti aceste lucruri)

Ficatul este un organ foarte important. Are rolul de a transforma toxinele in deseuri si de a ajuta organismul sa le elimine sub forma de urina si fecale. In prezent, traim intr-un mediu poluat, plin de toxine si substante chimice periculoase, care ar putea sa copleseasca ficatul.

In acest caz, toxinele raman in organism si incep sa se acumuleze, ducand la numeroase probleme de sanatate.

Depunerile excesive de grasimi din ficat duc la un ficat gras.

Acest organ este in mod normal gras, dar in cazul acestei boli, cantitatea de grasime reprezinta peste 5% – 10% din greutatea totala a ficatului. Aceasta boala poate sa fie cauzata si de bauturile alcoolice. Boala hepatica nealcoolica este cauzata de factori non-alcoolici, precum colesterolul ridicat sau genetica.

Acestea sunt cele mai frecvente simptome care indica faptul ca ficatul are nevoie disperata de detoxifiere:

Alergii
Cand ficatul functioneaza corect, creeaza anticorpi care lupta impotriva alergenilor. Cu toate acestea, daca functia sa este impiedicata, organismul ii stocheaza, iar creierul produce histamina ca raspuns. Nivelurile excesive de histamina cauzeaza simptome de alergie, cum ar fi durerile de cap, mancarime si furie.

Acnee
Cand toxinele se acumuleaza in ficat, apar dezechilibre hormonale care provoaca acnee. In acest caz, tratamentul topic nu poate lupta impotriva acneei, deoarece cauza este in interiorul corpului.

Cresterea in greutate inexplicabila
Daca functioa ficatului este redusa, toxinele nefiltrate raman in celulele grase, iar grasimile circula din intestin prin bila si inapoi in ficat.

Oboseala cronica
Toxinele acumulate in organism provoaca oboseala fizica si psihica, precum si depresie, schimbari de dispozitie si furie.

Transpiratie excesiva
Atunci cand nu poate functiona corect, ficatul devine fierbinte si aceasta caldura este transferata in restul corpului. Acest lucru provoaca transpiratii excesive, ca o modalitate de racire.

Iti sugeram aceste 2 retete:
– Se taie o banana si se pune in blender cu o cana de iaurt grecesc, o lingurita de radacina de ghimbir si de papadie si 2 linguri de unt de arahide. Se amesteca foarte bine si se consuma.
– Pregateste un mic dejun prin amestecarea ghimbirului, bananelor si radacinii de papadie.

BONUS: Un medic chinez sustine ca acest mod natural de curatare a ficatului si bilei este cu adevarat eficient!

Pietrele hepatice si biliare sunt extrem de des intanlite si pot cauza grave probleme de sanatate in unele cazuri, pacientul chiar necesita o interventie chirurgicala pentru a le indeparta.

Lai Chiu Nan, un medic chinez, a incercat si reusit sa conceapa un tratament natural pentru eliminarea pietrelor la bila si ficat.

Dupa cum explica el, cancerul nu este prima boala ce apare in organism, acesta fiind, de multe ori indus de alte boli netratate.

Calculii biliari apar atunci cand colesterolul si substantele constituente ale bilei cristalizeaza, formand calculi duri in vezica biliara.

Calculii se formeaza atunci cand exista o cantitate prea mare de colesterol in bila sau atunci cand functia vezicii biliare este alterata (nu se goleste normal).

Cel mai frecvent simptom ale litiazei biliare este durerea in zona epigastrica (zona stomacului) si in parte superioara dreapta a abdomenului, aria subcostala dreapta, denumita medical, hipocondru drept.

Durerea poate avea urmatoarele caracteristici:
– apare brusc in zona centrala superioara a abdomenului (zona epigastrica) si se poate intinde in partea superioara dreapta a spatelui si in zona umarului;
– este greu de gasit o pozitie confortabila;
– durerea nu dispare odata cu incercarea de deplasare;
– impiedica efectuarea unor miscari respiratorii normale si profunde;
– dureaza de la 15 minute pana la 24 ore (frecvent, dureaza intre 1 si 5 ore);
– apare noaptea, fiind atat de severa incat sa intrerupa somnul;
– apare dupa mese.

Trebuie sa stim ca metoda doctorului Chiu Nan nu va oferi aceleasi rezultate pentru toata lumea.

Au existat persoane al caror organism a reactionat imediat, eliminand pietrele, insa exista si persoane la care tratamentul nu a avut efectul imediat, acesta realizandu-se in timp.

Iata in ce consta metoda medicului chinez:
Mananca 4-5 mere pe zi, timp de 5 zile, sau daca ai posibilitatea, bea 3-4 pahare de suc natural de mere in fiecare zi. Sucul de mere trebuie preparat in casa, nu trebuie cumparat de la magazin, intrucat acela nu va avea nici un efect, neavand nici o valoare nutritiva.

Alta conditie este sa aveti mese regulate.

Incepand cu ziua nr.6, nu mai servi masa de pranz. Masa de pranz va fi inlocuita cu un consum al unui pahar de 200 de ml de apa, amestecat cu o lingurita de sare amara (sare Epsom – o puteti gasi la orice magazin cu produse naturale)

Repetati acest lucru pana in ziua nr.10, sarea amara stimuland functionarea bilei.

Dupa cele 10 zile, tot in locul mesei de pranz, va trebui sa consumati un amestec alcatuit din 150 de ml de apa, 2 lingurite de ulei de masline si sucul de la o jumatate de lamaie. Repetati acest procedeu timp de 5 zile la rand. Uleiul va „unge” pietrele, permitandu-le sa treaca mai usor prin canale.
Sursa

Nota: Acest articol este transmis in scop informativ si va recomandam sa apelati la un (medic) specialist inainte de a incepe orice tratament / regim.

Spondiloza Cervicala: cauza ametelilor si a furnicaturilor in brate – Simptome si tratament

Spondiloza cervicala sau osteoartrita cervicala este o conditie degenerativa a coloanei cervicale, ce afecteaza corpurile vertebrale si discurile intervertebrale de la nivelul gatului (cum este cazul herniei de disc), precum si continutul canalului spinal (radacinile nervilor si/sau maduva spinarii).

Atunci cand are loc deshidratarea si micsorarea discurilor intervertebrale, cand apar osteofitele si are loc alterarea cartilajelor articulare si a discurilor intervertebrale, se dezvolta osteoartrita.

Nervii paravertebrali de la nivelul gatului pot fi afectati de spondiloza cervicala prin iritare sau compresiune, atunci cand se ingusteaza orificiul osos prin care acestia strabat coloana vertebrala.

Nervii paravertebrali de la nivelul gatului sunt destinati capului, gatului, umerilor, bratelor, degetelor, spatelui si intr-o oarecare masura organelor din cavitatea toracica. Din aceasta cauza veti vedea ca simptomele spondilozei cervicale nu se restrang doar la nivelul gatului, ci merg la distanta pe brate.

Asa se explica de ce persoanele cu spondiloza cervicala sau alte afectiuni ale coloanei de la nivelul gatului pot prezenta ameteli, tulburari de vedere, dureri la nivelul ochilor, migrene sau dureri de cap ori chiar aparitia unor sunete in urechi.

Cauze
Degenerarea discurilor si aparitia osteofitelor: la adultii tineri si copii, discurile intervertebrale au un continut mai ridicat de apa.

Pe masura inaintarii in varsta, acestea incep sa se usuce si sa devina mai friabile, intervenind colapsul la nivelul zonelor intervertebrale si micsorarea distantei dintre discurile intervertebrale. Pe masura ce creste presiunea de la nivelul fatetelor articulatiilor, debuteaza degenerarea acestora si apar artritele.

Cartilajul care le acopera si le protejeaza se uzeaza. In cazul in care cartilajul se uzeaza complet, poate avea loc chiar si frecarea directa a oaselor. Pentru a reface cartilajul pierdut, are loc o proliferare anormala a tesutului osos (aparitia de osteofite). Osteofitele pot duce la marirea presiunii exercitate asupra nervilor spinali sau a maduvei spinarii, rezultand diverse complicatii.

Factorul major al aparitiei spondilozei cervicale este imbatranirea. Pana la varsta de 60 de ani, cei mai multi dintre oameni prezinta semne de spondiloza cervicala la radiografia cu raze X.

Alti factori care pot predispune la dezvoltarea spondilozei cervicale sunt:
– leziuni ale gatului – acestea pot sa creasca riscul aparitiei spondilozei cervicale;
– factori genetici – in unele familii pot exista predispozitii catre aceasta boala;
– excesul de greutate si lipsa exercitiilor fizice;
– ruptura sau alunecarea unui disc intervertebral;
– interventii chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale;
– artrita severa;
– mici fracturi la nivelul coloanei vertebrale din cauza osteoporozei.

Simptome:
In cele mai multe dintre cazuri, spondiloza cervicala nu provoaca simptome. Acestea pot varia in intensitate. Manifestarile pot include:

dureri de gat – acestea pot radia la nivelul umerilor si la baza craniului. Miscarea gatului poate inrautati durerile. Senzatia de durere se raspandeste de-a lungul unui brat sau spre degete. Acest lucru este cauzat de presiunea si iritarea unui nerv care pleaca de la coloana vertebrala spre restul corpului.

Rigiditatea gatului, care apare dupa o noapte de odihna

dureri de cap – amorteli si furnicaturi intr-o anumita parte a bratului sau pe toata lungimea acestuia. Este important sa-i spuneti medicului daca manifestati slabiciune sau amorteala la nivelul unui brat. Manifestarile sugereaza presiune accentuata asupra unui nerv. Situatia poarta denumirea de radiculopatie cervicala.

Mai rar poate sa apara stangacia in manipularea obiectelor, probleme ale vezicii urinare (mielopatie cervicala).

Uneori, in cazul spondilozelor cervicale se ingusteaza spatiul necesar maduvei spinarii si a radacinilor nervilor care provin din maduva spinarii si, trec prin coloana vertebrala spre restul corpului.

In cazul in care radacinile nervoase sau maduva spinarii sunt presate, este posibil sa apara:
– furnicaturi, amorteala, slabiciunea bratelor si a picioarelor
– lipsa de coordonare si dificultati de mers
– pierderea controlului vezicii urinare sau a intestinelor.

Diagnostic
In timpul examenului, medicul va evalua mai multe tipuri de miscari ale gatului. Pentru a afla daca exista o presiune asupra nervilor spinali sau asupra maduvei spinarii, specialistul va testa reflexele, dar si puterea muschilor pacientului. De asemenea, medicul va incerca sa descopere daca presiunea existenta asupra coloanei vertebrale afecteaza mersul pacientului.

1. Teste imagistice – Exista variate investigatii imagistice care pot oferi detalii pentru stabilirea diagnosticului si formularea tratamentului.

Radiografia cu raze X la nivelul gatului – in urma acestei radiografii pot fi descoperite osteofite.

Tomografia computerizata – acest test foloseste raze X si ofera imagini transversale detaliate ale structurilor gatului, dar in mod special ale oaselor.

Imagistica prin rezonanta magnetica – foloseste un camp magnetic si unde radio pentru a produce imagini transversale, detaliate, ale tesuturilor osoase si moi. Acest tip de investigatie poate ajuta la identificarea zonelor in care nervii sunt presati.

Mielograma – aceasta implica utilizarea de raze X si chiar a unei substante de contrast, injectate in canalul spinal, pentru generarea de imagini cu diverse zone ale coloanei vertebrale.

2. Testarea functiei nervilor – In unele cazuri poate fi necesar sa se determine daca semnalele nervoase ajung in mod corespunzator la muschi. Testarea functiei nervilor include:

Electromiograma – aceasta masoara activitatea electrica a nervilor care transmit mesaje la muschi, cand muschii se contracta si cand se afla in repaus. Scopul investigatiei este de a evalua starea de sanatate a muschilor si a nervilor care ii controleaza.

Conductibilitatea nervoasa – pentru realizarea acestui test se vor aplica pe piele electrozi, pentru a se stabili puterea si viteza semnalelor nervoase.

Citeste mai departe aici

Care sunt valorile optime ale Tensiunii Arteriale – Toți cred că idealul este 120/80 – Gresit

Mulți oameni cred că valorile normale ale tensiunii arteriale sunt 120/80. Potrivit celor mai recente decizii ale specialiștilor de la Asociația Societatea Europeană de Cardiologie, cifrele s-au schimbat semnificativ.Noile norme au stabilit valorile optime ale unei tensiuni arteriale normale: 140/90.

Valorile se aplică persoanelor sănătoase, în cazul persoanelor mai în vârstă și al diabeticilor, valorile trebuie să fie ceva mai mici. Știrea este foarte importantă, deoarece, de multe ori, când ne măsurăm tensiunea și vedem că a urcat la 140/90 credem că trebuie să ajungem de îndată la medic și să începem un tratament.

Acum, se pare că nu este nevoie, aceste valori ale tensiunii arteriale nu trebuie să ne îngrijoreze, nu suntem în pericol să facem vreun accident vascular sau stop cardiac.

Data viitoare când vă luați tensiunea, să știți că acestea sunt valorile normale. Pe de altă parte, mulți medici s-au declarat nemulțumiți de noile norme, susținând că o tensiune sub 140 reduce semnificativ riscul de atac cerebral și de afecțiuni cardiace, dar într-adevăr nu schimbă rata deceselor sau calitatea vieții.
Sursa

Primul semn de cancer apare pe maini – Nu il ignora – Uite la ce trebuie sa fii atent

Exista mai multe tipuri de cancer care au simptome diferite. Singurul simptom pe care il au in comun toate tipurile de cancer apare pe maini. Astfel, daca iti apare acest semn pe palme, trebuie sa mergi neaparat la doctor ca sa faci niste analize. Chiar daca se va dovedi ca nu e nimic, e mai bine sa stii din timp.

De obicei apare pe sub forma de umflaturi sau crapaturi, pielea se ingroasa si devine aspra. Multi oameni ignora semnele sau dau vina pe schimbarile climatice sau hormonale, dar asa poti descoperi o forma de cancer in stadiu incipient pe care il poti preveni cu usurinta. Asadar, daca observi acest simptom, fa niste analize ca sa fii in siguranta.

Astfel, daca iti apare acest semn pe palme, trebuie sa mergi neaparat la doctor ca sa faci niste analize. Chiar daca se va dovedi ca nu e nimic, e mai bine sa stii din timp.

Controalele de rutina nu sunt foarte eficiente atunci cand vine vorba de prevenirea cancerului. Invata sa asculti semnalele pe care ti le indica corpul: mai exact, este vorba despre modificarea pielii de pe palmă. Aceste simptome apar sub forma unor crăpături ale pielii, piele îngroșată și zone înroșite, conform heatlthfoodteam.com.

Din păcate, aceste simptome sunt de cele mai multe ori ignorate de pacienti, care au impresia ca este vorba despre o boală de piele pe care nu o consideră gravă, astfel că nu merg la control medical.
Sursa

Ai alunite rosii? Ce sunt si de ce apar – Tot ce trebuie sa stii despre ele, pentru sanatatea ta

Sunt persoane care au mai multe alunite decat in mod normal. Majoritatea sunt inofensive, dar unele pot fi periculoase.

Ai alunite rosii? Ce sunt si de ce apar acestea. Doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, explică unele cazuri în care aluniţele pot fi periculoase. Acestea se afla în legătură cu afecţiuni grave ca melanomul, dar şi cu boli genetice sau afecţiuni ale ficatului.

‘Alunita’ este un termen folosit pentru leziunile iesite din relief la nivelul pielii. Acestea vin in diverse forme, dimensiuni si culori. Cea mai deasa asociere a alunitelor se face cu cancerul. Sunt sanse mari ca alunitele sa se dezvolte in aceasta boala oribila.

„La persoanele mai în vârstă, diversele aluniţe, chiar şi cele de culoare pielii sau roşii, uscate, în special pe zonele expuse la soare pot reprezenta leziuni precanceroase numite keratoze solare şi chiar carcinoame spinocelulare sau bazocelulare care ar trebui tratate prompt”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău, citat de csid.ro.

Apar fie la nastere, fie pe parcursul vietii. Poti fi mici sau mai mari. Unele raman rosii, altele devin maro inchis. Aceste semne nu sunt deloc dureroase. Denumirea știinţifică a acestor mici alunițe roșii este „angioame cherry”. Sunt frecvente la persoanele cu pielea albă sau de vârstă mijlocie.

Alunitele rosii nu sunt un pericol! Daca iti apar prea multe intr-un timp scurt, trebuie sa mergi la medic. E un semn din partea organismului tau ca ceva se intampla cu el. Medicii sustin ca alunitele rosii se datoreaza unor probleme hepatice. Mai pot aparea si din cauza unei alimentatii nesanatoase.

De asemenea, alunitele rosii apar si daca se acumuleaza multe toxine in intestine si ficat. Se formeaza ca urmare a unei cresteri anormale a vaselor mici de sange de pe piele. Difera ca marime, de la 1 mm la 4 mm. Alunitele rosii pot aparea pe brate, sub brate, piept, spate, picioare, abdomen sau zona genitala.

Acestea mai pot aparea si datorita supraexpunerii la soare. Dacă marginile și textura unor aluniţe roșii sunt neregulate, aspre la atingere și depășesc 6 mm, este nevoie de un consult la medicul dermatolog. Daca copiii fac din senin alunite rosii, mergi cu ei de urgenta la un control.

Aceste semne rosii pe piele pot aparea, la femei, si din cauza dereglarilor hormonale. Alunitele rosii pot fi ereditare si pot aparea si din cauza varstei, informeaza dozadesanatate.ro.

Pentru a preveni aparitia lor, e important sa iti detoxifici organismul si intestinele. Trebuie sa urmezi un regim pentru a iti curata si ficatul. Trebuie sa bei multa apa pe zi, peste 2 L. E indicata o alimentatie bogata in legume si fructe, mai ales morcovi, anghinare si telina.

Alga spirulina este indicata in aceasta cura de prevenire a alunitelor. E indicat consumul de avocado si ulei de masline. Bea dimineata un pahar cu suc de lamaie si apa. Bea zilnic 2 pahare cu suc proaspat de fructe, facut de tine. Evitati produsele lactate si optati pentru lapte vegetal (migdale, cocos etc).

Bea o cana cu ceai de papadie pe zi. Foloseste creme cu factor SPF mare. Nu te expune la soare fara crema si nici in orele in care razele sunt puternice. Foloseste creme hidratante pentru fata, gat si corp zi de zi. Consuma cat mai multa vitamina C. Poti pune comprese cu suc de ceapa pe alunitele rosii.
Sursa

„Cea mai mare și importantă greșeală pe care o fac cei ce au dureri de spate și gât!” – Un medic-osteopat cu experiență ne oferă o rețetă carte tratează cu succes

Durerea de spate creează mult probleme, iar una din principalele cauze este modul de viață sedentar. De ce oare nu facem mișcare? Sala de forță necesită timp și bani, iar facilități sportive pe lângă casă au foarte puțin oameni.

În schimb oricine poate dedica 10 minute pentru niște exerciții ce pot fi făcute chiar acasă. Am fost recent la consultație la un medic osteopat, care mi-a spus să fac aceste exerciții în fiecare zi fără excepții.

Care-i rezultatul? În sfârșit problemele care m-au deranjat de ani de zile – acea durere insuportabilă de gât și spate, dar și durerile articulare – toate au rămas în trecut.

Redacția noastră vă propune o selecție cu cele mai eficiente exerciții pentru întărirea mușchilor spatelui. Dedicând doar 10 minute în fiecare acestor exerciții, veți uita pentru totdeauna de dureri de coloană vertebrală!

Exerciții pentru mușchii spatelui

Cel mai indicat e să le faceți înainte de ora 8 dimineața. Fiecare exercițiu trebuie să dureze cel puțin un minut. Folosiți o suprafață tare și haine și încălțăminte comode.

1. „Stâlp cu sfori”
Acest exercițiu relaxează mușchii spatelui și ai umerilor. Depărtați picioarele la nivelul umerilor, relaxați mâinile. Rotiți corpul, ajutând cu mișcarea mâinilor, dar păstrați picioarele în poziția lor. Creșteți intensitate cu fiecare mișcare.

2. „Egretă”
E recomandat să vă descălțați înainte de a începe exercițiul. Acesta stimulează dezvoltarea echilibrului și orientării în spațiu.

Stați într-un picior, iar celălalt ridicați-l astfel încât coapsa să fie paralelă cu solul. Mâna din partea piciorului ridicat întindeți-o în față, dar să fie ușor încovoiată, iar cealaltă lăsați-o în jos cu palma paralelă cu podeaua. Mențineți poziția pentru câteva secunde, până simțiți că sunteți în echilibru, după care ridicați-vă de 3-5 ori în vârful degetelor cu ochii închiși.

3. „Rolă”
Acesta e unul din cele mai valoroase exerciții din acest set. El tonifiază și relaxează mușchii spatelui.

Luați poziția șezut și încrucișați picioarele în zona gleznelor. Curbați spatele la maxim și rostogoliți-vă brusc pe spate, apoi reveniți în poziția inițială. Repetați mișcarea de cel puțin 12 ori.

4. „Ciocan”
În acest exercițiu e antrenată partea superioară a spatelui, mai ales segmentul dintre omoplați. Cel mai indicat este să-l faceți imediat după „Rolă” sau concomitent cu acesta.

Culcați-vă pe spate și îmbrățișați-vă ținându-vă de umeri. Ridicați ușor spatele și curbați-l spre exterior. „Ciocăniți” solul cu spatele, inversând poziția mâinilor de fiecare dată. Repetați exercițiul de 12 ori.

5. Întinderi
Cel mai simplu exercițiu, care relaxează mușchii și îmbunătățește circulația sangvină. Culcați-vă pe spate, întindeți mâinile în sus (de-a lungul corpului) și încleștați-le. Întindeți vârful picioarelor, respirația trebuie să fie liberă și ușoară. Mențineți poziția timp de câteva secunde și repetați-o de 10 ori.

6. „Lumânare”
Probabil țineți minte acest exercițiu încă de când erați elevi. Dar atunci cu siguranță nu vi s-a spus că el îmbunătățește gândirea și memoria și previne apariția varicei.

Culcați-vă pe spate, ridicați piciorele vertical în sus, sprijinind bazinul în mâini. Mențineți poziția cât de mult puteți, apoi reveniți în poziția inițială și faceți exercițiul „Plug”: dați picioarele pe spate, paralel cu solul, și întindeți mâinile în sus (de-a lungul corpului).

7. „Sfinx” și „Cobra”
Aceste exerciții întăresc spatele, îmbunătățesc elasticitatea și mobilitatea vertebrelor. Culcați-vă pe burtă. Ridicați încet trunchiul, sprijinindu-vă în spate, țineți capul de-a lungul trunchiului. Picioarele nu trebuie să se dezlipească de sol. Sunteți în poziția „Sfinx”. Pentru poziția „Cobra” dați capul pe spate până vedeți tavanul.

8. „Embrion”
Faceți acest exercițiu imediat după „Cobra”! Curbarea coloanei vertebrale trebuie compensată în sens opus. Exercițiul îmbunătățește digestia și e eficient împotriva durerilor de genunchi.

Se face destul de simplu: puneți-vă în genunchi și înclinați-vă în față, încercând să lipiți mâinile de sol, capul aplecați-l în jos. Mențineți poziția timp de câteva secunde. Repetați mișcarea de 8-10 ori, după care faceți o pauză, stând cu spatele drept.

9. Răsuciri
Un exercițiu foarte bun pentru mușchii spatelui și corecția ținutei, fiind deosebit de eficient împotriva reumatismului și bolilor cronice. Luați poziția arătată în imaginea de mai jos, răsucind trunchiul cât se poate de tare. Împingeți piciorul cu cotul din partea opusă pentru a obține un efect mai puternic.

10. Aplecări
Aplecările întăresc zona abdominală și întind articulațiile. Depărtați picioarele la distanța dublă față de nivelul umerilor și întindeți mâinile spre lateral. Aplicați-vă spre lateral, fără a schimba poziția mâinilor, până atingeți glezna piciorului. Reveniți în poziția inițială și repetați mișcarea în direcția opusă. Apoi rotiți trunchiul și atingeți glezna stângă cu mâna dreaptă și viceversa. Repetați fiecare mișcare câte 5-6 ori.

Aceste exerciții merită a fi făcute în fiecare dimineață. Sănătatea spatelui e o condiție importantă pentru sănătatea întregului organism.

„Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”
SURSA

Fă asta înainte de culcare și ne vei spune un mare „mulțumesc” – E simplu, plăcut și durează 5-10 minute

Aceste 5-10 minute te vor face să te simți minunat! Foarte multe persoane au probleme de insomnie și se răsucesc de zeci de ori în pat până reușesc să adoarmă. Dacă ți se întâmplă asta frecvent, începe să faci aceste exerciții de yoga și vei adormi foarte ușor și rapid.

Apropo, sunt foarte simple așa că nu-ți fă griji, vei reuși!

Trebuie să știi doar, că pentru început este suficient să menții aceste poziții timp de un minut, iar cu timpul le poți prelungi și până la 5 minute fiecare.

Balasana – postura copilului

Această poziție îți va relaxa sistemul nervos, spatele, umerii și abdomenul. Așază-te în genunchi, așa încât tălpile să-ți atingă fesele. Întinde mâinile înainte și relaxează-te. Folosește un cronometru pentru a ști cât stai. În această postură trebuie să respiri adânc.

Supta Baddha Konasana – postura fluturelui

Stând întins/ă pe spate ridică genunchii, unește tălpile și desfă ușor picioarele. Mulți dintre noi vor întâmpina dificultăți în această poziție și nu se vor putea relaxa, de aceea îți recomandăm să pui câte o plapumă împăturită sub fiecare genunchi. Respiră cât poți de adânc.

Back roll – leagănul

Stând pe spate, apucă genunchii cu mâinile (ca în imagine). Leagănă-te încetișor dintr-o parte în alta. Este o metodă perfectă de a întinde și de a masa partea de jos a spatelui, după o zi încordată de muncă. La fel, respiră adânc.

Sutta Maciendrasan

Stând pe spate, ridică genunchiul stâng și lasă-l să cadă pe piciorul drept. Te poți ajuta cu o mână, pentru a stabiliza poziția. Totodată, întinde mâna stângă în partea stângă și întoarce și capul în aceeași direcție. Este necesar ca ambii umeri să se relaxeze, iar tu să repiri la fel de adânc. Repetă poziția și în direcția opusă.

Matsyasana

Stând pe spate, pune mâinile sub fund (ca în imagine). Misiunea ta e să ridici maximal pieptul. Poți ridica și capul sau îl poți lăsa încet la pământ. Fă 5-10 respirații adânci, după care scoate mâinile.

Acum ești gata de culcare!
Sursa

Cardiologii vă imploră să urmați aceste recomandări – informații care vă pot salva viața

Este cunoscut faptul că japonezii sunt longevivi. Dacă un japonez va trăi 100 de ani, nimeni nu se va mira, deoarece acest lucru pentru majoritatea populației acestei țări dezvoltate este un fenomen normal. De mai mulți ani cercetătorii încearcă să găsească secretul longevității vieții.

Însuși japonezii afirmă că longevitatea lor este direct legată de modul de viață și de anumite obiceiuri. Dacă doriți să aveți o viață lungă, luați aminte la aceste sfaturi.

Sfaturile japonezilor
– Când vorbiți la telefon, țineți-l la urechea stângă.
– Reduceți consumul de cafea la o dată pe zi.

– Consumați întotdeauna medicamentele cu apă călduță.
– Ultima masă trebuie să fie la 17.00.
– Străduiți-vă să consumați mai puțină mâncare grasă.

– Beți apă neapărat, dar țineți minte că cel mai bine este să hidratați organismul dimineața. Nu consumați multe lichide înainte de somn.

– Încercați să amplasați toate dispozitivele care se încarcă cât mai departe de dvs.

– Culcați-vă până la 22.00 și treziți-vă nu mai târziu de 6.00.

– Dacă ați administrat medicamente înainte de somn, plimbați-vă puțin prin casă. Nu vă culcați imediat.

– Nu folosiți telefonul mobil, dacă are bateria la minim. În acest moment nivelul de radiație este de 1000 de ori mai mare decât de obicei.

Sucuri proaspete pentru sănătate
Sucul din morcov, ghimbir și măr crește imunitatea.
Sucul din măr, castraveți și țelină previne apariția cancerului, scade nivelul de colesterol rău, tratează afecțiunile de stomac și durerile de cap.

Dacă veți consuma suc din ardei dulce, măr și lapte, veți scăpa de mirosul neplăcut din gură și veți scade febra.

Sucul de portocale, ghimbir și castraveți hidratează pielea și îmbunătățește culoarea. Contribuie la scăderea febrei.

Pentru a scoate sarea din organism și a ameliora sănătatea rinichilor și a vezicii urinare, consumați suc din ananas, pepene verde și mere.

Combinația dintre măr, kiwi și castraveți hidratează pielea și redă o culoare frumoasă pomeților.

Combinația extraordinară dintre morcov, măr, pară și mango curăță organismul de toxine și va coborî tensiunea arterială.

Amestecul dintre suc de struguri și pepene verde cu lapte va satura organismul cu vitamina B2 și C, care sunt capabile să crească activitatea țesuturilor și să consolideze imunitatea.

Sucul din papaya și ananas cu adaos de lapte va îmbogăți organismul cu fier, vitamina C și E, va îmbunătăți sănătatea pielii și va accelera metabolismul.

Combinația dintre banană, ananas și lapte va preveni constipația.

Cum se bea corect apa?
Japonezii nu încetează să repete că secretul longevității lor constă în apă. Ei au elaborat o metodă care poate trata un șir de afecțiuni, de exemplu: durerea de cap, afecțiunile cardio-vasculare, artrita, gastrita, diabetul, hemoroizii și multe altele.

Dimineața pe stomacul gol se beau 4 pahare de apă a câte 160 ml. Faceți acest lucru înainte de a vă spăla pe dinți, după spălarea pe dinți nu trebuie să mâncați încă 45 de minute.

Nu mâncați și nu beți timp de două ore după mesele de bază.
Dacă nu puteți consuma 4 pahare de apă din prima, începeți să beți o cantitate mai mică și treptat să ajungeți la doza necesară.

Consumați apă pe stomacul gol dacă suferiți de hipertensiune (timp de 30 de zile), gastrită (10 zile), diabet zaharat (30 de zile), constipații (10 zile), afecțiuni canceroase (180 de zile). Dacă suferiți de artrită, respectați această metodă timp de 3 zile în prima săptămână a curei, apoi începând cu cea de a doua în fiecare zi.

Dacă nu puteți înceta să beți apă după mâncare, consumați băuturi fierbinți. În acest caz mâncarea se va asimila mai bine și mai repede și va diminua apariția cancerului.

Ce trebuie să știți despre atacurile de cord?
Nu toate atacurile de cord sunt însoțite de dureri în piept. Puteți avea dureri în maxilare, puteți transpira excesiv și puteți avea grețuri. Fiți atenți, urmăriți semnalele pe care vi le transmite organismul.

„Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”

Tabel: Care este greutatea ideală în funcţie de vârstă şi înălţime? Calculează pe loc

O greutate normală te ajută să fii sănătoasă și să te protejezi de bol. Vezi câte kilograme ar trebui să ai, în funcție de vârstă. Trebuie să știi că greutatea ideală depinde de la o persoană la alta.

Dacă te compare cu prietenii sau cu rudele, riști fie să te mulțumești să ai câteva kilograme în plus, fie să vrei să slăbești exagerat de mult, potrivit medicalnewstoday.com.

În tabelul de mai jos vezi care este greutatea ideală în funcție de vârstă și înălțime.

In general, exista anumite calcule care te pot ajuta sa stabilesti daca greutatea ta este OK. Unul dintre aceste calcule este indicele de masa corporala ( IMC ). IMC se calculează împărțind greutatea subiectului la pătratul înălțimii sale, exprimată de obicei ori în metri ori în kilograme.

Poti sa-ti calculezi singur indexul de masa corporal folosind formula de mai sus si sa vezi daca te situezi in zona normala.

Ca regula general valabila, spre exemplu, daca vorbim despre 1.60-1,70m inaltime, femei, atunci greutate trebuie sa fie in jur de 50-55-60-65 kg ( cam cu 5-10 kg mai putin decat numarul centimetrilor de peste 1m ), daca vorbim de 1.70-1.80m, barbati, atunci 70- 75-80-85kg pot fi valori optime. Totusi, mai detaliat puteti face calcul mai sus mentionat.

Dacă ai mai puține kilograme decât ar trebui, mergi la medic și vezi dacă nu cumva ai o problemă de sănătate. După ce ai exclus această posibilitate, poți încerca să îți îmbogățești dieta cu nutrienți care te-ar putea ajuta să te îngrași.

Dacă ai o greutate normală, înseamnă că ai și o sănătate bună. Pentru a rămâne așa, este important să ai o dietă echilibrată, bazată pe fructe și legume, și să faci mișcare 30 de minute în fiecare zi.

Dacă ai kilograme în plus, trebuie să iei unele măsuri pentru a reveni la o greutate normală. Excesul de greutate crește riscul apariției bolilor cardiovasculare, de accident vascular și de diabet. În acest caz, mișcarea este foarte importantă și ar trebui să a alimentație sănătoasă, bazată pe multe fructe și legume.
Sursa