Câteva ingrediente banale şterg de pe piele fără urme alunițele, negii și punctele negre – Totul se întâmplă vazând cu ochii

Numărul oamenilor care suferă de afecțiuni ale pielii este destul de mare, iar cele mai comune dintre acestea se manifestă prin apariția de negi, alunițe, riduri, semne de îmbătrânire și puncte negre.

Chiar dacă în aparenţă, acestea sunt nişte probleme banale ale pielii, ele trebuie tratate în mod corespunzător pentru prevenirea infecțiilor. În ajutorul tău, vin câteva metode naturale de a trata aceste afecțiuni. Iată câteva remedii naturiste simple și ușor de preparat, potrivit secretele.com.

Ingrediente:

o linguriță de miere ; o fașă sterilă.

Cum trebuie să procedezi?

Acoperă negii cu un strat de miere brută, apoi înfășoară zona de aplicație cu o fașă sterilă din bumbac. Menține pansamentul pe piele timp de 24 de ore.

Un alt remediu eficient este oțetul de mere. Spăla bine zona de aplicație, apoi aplică uniform oțetul de mere pe toată suprafața afectată. Înfășoară zona cu o fașă sterilă sau cu leucoplast. Repetă procedeul timp de câteva săptămâni la rând.

Bananele sunt de asemenea de ajutor în vindecarea negilor. Freacă zona afectată cu interiorul unei coji de banană și negii vor dispărea rapid.

Un alt remediu eficient constă pur și simplu în folosirea benzilor medicinale autoadezive, sau a leucoplastului. Înfășoară zona afectată de negi cu leucoplast și menține pansamentul timp de șase zile. Poți înlocui pansamentul atunci când se murdărește.

Vrei sa citesti GRATUIT si alte articole?
Tot ce trebuie sa faci e sa apesi butonul de LIKE si le vei primi!

În plus, poți folosi usturoi pisat pentru a scăpa de negi. După aplicarea usturoiului pe piele, acoperă zonă cu un bandaj. Repetă procedeul de două ori pe zi. SURSA

„Continutul articolului este doar informativ si nu poate fi un substitut cu sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam să consultati un medic specialist.”
Loading...