Viitor sumbru pentru România – Sociolog: “În 2050, va fi un salariat la patru pensionari. Lucrurile sunt grave”

Încotro merge România ca naţie? Este o întrebare la care cu greu putem găsi un răspuns. Ultimul Raport al Curţii de Conturi arată că numărul copiilor născuţi în ţara noastră scade de la an, la fel şi numărul celor care frecventează şcoala.

Sociologul Gelu Duminică avertizează că România „va face implozie” în următorii ani și este „condamnată să rămână cea mai săracă țară din UE”.

Raportul Curţii de Conturi arată că viitorul României este oarecum incert. Şi totul este cauzat de scăderea demografică. Doar dacă ne uităm la populaţia cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 ani, cumva categoria care stă la baza unei ţări, vedem o înjumătăţire după 1990. De la 1,8 milioane de copii câţi erau în urmă cu 29 de ani, la aproape 950 de mii în 2016.

Iar de aici pornesc toate efectele negative. Unul dintre ele este legat de numărul copiilor înscrişi la grădiniţe. În anul şcolar 2009-2010, peste 660 de mii de copii mergeau la grădiniţă. Patru ani mai târziu, însă, numărul acestora a scăzut cu peste 100 de mii. Bineînţeles că acest lucru a dus şi la reducerea numărului de grădiniţe. De la aproape 1.700 în urmă cu 10 ani, la puţin peste 1.200 în anul şcolar 2014-2015.

„Din păcate, aflăm de la Guvern că cea mai mare problemă este supraaglomerarea penitenciarelor, când lucrurile stau mult mai rău. În 2050, Raportul se va duce la 1 salariat la 4 pensionari, lucrurile sunt grave, însă reacțiile sunt non-reacții”, spune Gelu Duminică, sociolog.

Care este explicația?

„Populismul, cea mai săracă populație din România sunt tinerii, una din populațiile care nu sunt atât de sărace sunt persoanele vârstnice, ele se prezintă la vot, politică este orientată să trăim pentru mâine, să avem ce mânca, avem politicieni care se gândesc la cum să își păstreze scaunul, stăm bine față de ce va fi.

România va face implozie, spre exemplu, legea pensiilor are un impact în 2021 de 80 de miliarde de lei pe an, 1 miliard de euro pe an, este incredibil, nu ai cum să susții șandramaua asta, trebuie să înțelegem că romanul nu înseamnă doar asta, care e acum, trebuie să deschidem granițele, natalitatea va continuă să scadă, sunt efecte ale globalizării, fără o educație, România este condamnată să rămână cea mai săracă țară din UE.

România este țară cu cei mai mulți săraci în rândul tinerilor, dar suntem țară cu cea mai mică rată de absorbție pe zona asta,(…) iar noi vorbim de amnistii, grațiere”, explică sociologul, la Digi24.

Ce să facem noi, cetățenii?

„Dacă nu evaluăm – nu îi evaluăm – ei vor continuă să ne vândă gogoși doar pentru că ei să își dea amnistie și să rămână în funcții”, precizează Gelu Duminică.

SURSA

Vrei sa citesti GRATUIT si alte articole?
Tot ce trebuie sa faci e sa apesi butonul de LIKE si le vei primi!

Loading...